MENIU

Preoții ajung cu Rolls Royce-ul la o biserică din Suceava. Imaginile ireale stârnesc revoltă

Ierarhii ajung cu Rolls Royce-ul la sfințirea unei biserici

Înalții ierarhi au sosit la slujba de târnosire a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din comuna Baia, judeţul Suceava, într-un autoturism de lux Rolls Royce, scrie Realitateadesuceava.net.

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor au ajuns cu mașini de lux, sâmbătă, la slujba de târnosire a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din comuna Baia, judeţul Suceava.

Momentul a fost înregistrat de un localnic, iar filmarea a fost publicată pe Facebook.

Multe dintre comentarii au criticat alegerea ierarhilor de a ajunge la eveniment cu un autoturism Rolls Royce. „Copii mor de foame si ei se plimba în masini de lux”, a comentat utilizatorul Mihai Mangu.

Pe de altă parte, alți utilizatori au încercat să explice că mașina nu le aparține ierarhilor, ci ar fi fost pusă de dispoziție de localnici. „Toți avem defecte și cine se consideră drept fără pată să arunce cu pietre”, a scris utilizatorul Costel Cojocariu.