Premiile OSCAR 2016, între boicotul actorilor afro-americani și concesiile Academiei de Film
Academia americană de Film, instituția care decernează prestigioasele premii Oscar, a fost criticată intens în ultima perioadă de timp pentru lipsa diversității membrilor săi și a anunțat vineri o serie de măsuri de urgență pentru a se deschide mai mult către femei și minoritățile etnice, informează Agerpres, care citează AFP.
"Academia a adoptat niște măsuri istorice pentru a-și spori diversitatea" în special prin "dublarea până în anul 2020 a numărului femeilor și a reprezentanților minorităților etnice din rândul membrilor săi", conform comunicatului.
Academia americană de Film, ai cărei membri sunt în marea lor majoritate bărbați albi între două vârste, a declanșat noi polemici după ce a nominalizat doar actori albi pentru ediția din anul acesta a premiilor Oscar.
Mai multe personalități ale lumii cinematografice au decis să boicoteze din acest motiv ceremonia ce va avea loc la 28 februarie. Astfel regizorul Spike Lee, care a primit anul trecut un Oscar pentru întreaga carieră, dar și actorul Will Smith și soția sa, Jada Pinkett-Smith, nu vor participa la ceremonia din acest an.
Nominalizată în 2016 la categoria "Cea mai bună actriță în rol principal", Charlotte Ramplig a catalogat drept "rasism față de albi" decizia cineastului american de culoare Spike Lee de a boicota gala Oscarurilor, din 28 februarie, în semn de protest împotriva lipsei candidaților de culoare pentru al doilea an consecutiv. "Acesta este rasism în sens invers, rasism împotriva celor albi. Nu se poate ști niciodată dacă așa este, dar este posibil ca actorii negri să nu fi meritat să ajungă pe lista scurtă", a susținut ea, într-o intervenție la postul francez de radio Europe 1.
Charlotte Rampling se opune categoric și ideii avansate de Spike Lee de a se institui cote astfel încât minoritățile să poată ajunge mai ușor la Oscaruri. "De ce trebuie să facem categorii? Oricând va putea veni cineva care să spună #Ești prea nu știu cum, prea negru, prea alb sau mai puțin frumos...Și atunci ce facem, catalogăm ca să facem tot felul de noi minorități?", a mai spus vedeta de 69 de ani, recompensată cu numeroase premii de-a lungul carierei sale de actriță, cântăreață și fotomodel.
"Există mulți actori negri. Până la urmă, nu poți vota în favoarea unui actor pe motiv că este negru. Nu poți să spui îl voi vota, nu e bun, dar e negru", a explicat, la rândul lui, veteranul interpret Michael Caine, de 82 de ani, în cursul unui interviu pentru BBC Radio 4.
Deținător a două premii Oscar, Michael Caine a recomandat artiștilor de culoare să "aibă răbdare", amintind că și el a făcut același lucru timp de "mulți ani" pentru a ajunge printre laureații prestigioaselor premii acordate anual de Academia Americană de Film.
În 2015, lipsa persoanelor de culoare de pe lista nominalizărilor a provocat nemulțumiri, concretizate pe rețelele sociale prin mesaje purtând eticheta #OscarsSoWhite (Oscaruri atât de albe), iar după anunțarea nominalizărilor din 2016, joia trecută, discuțiile legate de acest subiect s-au reaprins, cu o forță sporită, cu hashtag-ul actualizat, #OscarsStillSoWhite (Oscarurile în continuare atât de albe).
eMAG – 5 filme care au castigat la OSCAR si care te inspira la cumparaturile de pe magazinul online