MENIU

Premierul Scoției: Donald Trump nu este binevenit în Scoţia, în condițiile în care restricțiile COVID

Premierul Scoției: Donald Trump nu este binevenit în Scoţia (sursă: Murdo Macleod/The Guardian)

Premierul scoţian Nicola Sturgeon l-a avertizat marţi pe Donald Trump că restricţiile în vigoare în provincia britanică, unde deţine terenuri de golf, nu i-ar permite să se deplaseze acolo. Reacția a venit după ce presa a lansat speculația că în ziua în care Joe Biden ar urma să devină oficial noul președinte al Stateler Unite, Trump va sosi la domeniul său din Scoția. 

Marți, întrebată despre speculațiile legate de vizita fostului lider de la Casa Albă, Nicola Sturgeon a afirmat că “nu are nicio idee ce planuri de călătorie are Donald Trump, dar speră ca planul imediat să fie de a părăsi Casa Albă", potrivit scotsman.com.

În contextul în care Scoția a intrat în lockdown, la fel ca întregul Regat Uni, șefa executivului a precizat că restricțiile i se aplică și lui Donald Trump, la fel ca oricărei alte persoane, iar "iar să vii să joci golf nu mi se pare un motiv întemeiat."

Speculațiile privind o vacanță de relaxare a lui Trump în Scoția au fost lansare de presa locală, însă aeroportul unde s-a spus că ar urma să aterizeze fostul lider de la Casa Albă a anunțat că nu aşteaptă o astfel de vizită în ianuarie, potrivit AFP.

 

Mai multe articole despre:
trump scotia golf covid virus