Premierul, despre tragedia de la Ferma Dacilor: „Ce nu pot să înţeleg, să nu ai nici detector de fum în pensiune?”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că aşteaptă raportul comisiei de anchetă în cazul incendiului de la Ferma Dacilor, din judeţul Prahova, după care secretarul de stat Raed Arafat trebuie să propună o serie de modificări legislative pentru ca astfel de tragedii să nu mai aibă loc.
„A fost o catastrofă, condoleanţe familiilor, au murit şi copii, şi tineri. Aştept raportul comisiei de anchetă, apoi mai mult ca sigur vicepremierul şi Raed Arafat o să vină şi cu propunerile de modificări legislative. Ce nu pot să înţeleg, să nu ai nici detector de fum în pensiune? Am înţeles că nu era o pensiune înregistrată, era cu camere de dormit. Ştiţi că a fost un preşedinte al Consiliului Judeţean (Prahova n.red.), domnul Toader Bogdan, a reuşit în instanţă să câştige demolarea acestei pensiuni? Apoi dânsul nu a mai fost preşedinte al Consiliului Judeţean. Ulterior va trebui să ştim cu toţii ce s-a întâmplat că nu s-a ajuns la demolare. Cum a rămas să funcţioneze?", a spus Marcel Ciolacu, la un post Tv.
El a adăugat că în ţara noastră sunt mii de instituţii publice care nu au aviz de securitate la incendiu, iar cea mai celebră instituţie de acest gen este Palatul Parlamentului.
„Biserici, şcoli, nu au. Trebuie intervenit. Sunt unele, în schimb, construite pe timpul comunismului şi trebuie adaptate pentru acest aviz şi sunt altele construite după Revoluţie, cum este această pensiune. Cum a putut fi construită? Am auzit că nu are autorizaţie. (...) Trebuie o modificare exact cum s-a întâmplat după incidentul de la Crevedia. Trebuie să faci o distincţie, ce înseamnă să autorizezi un magazin, ce înseamnă să autorizezi o staţie GPL. Ne trebuie o Românie ordonată. Nu exclud că trebuie şi coordonată. Nu se mai poate. (...) Domnul Arafat trebuie să vină cu o propunere legislativă şi să începem inventarierea, exact cum am făcut după incidentul de la ... (...) Haideţi să vedem ancheta. Cine este vinovat, am văzut demisii în acest moment, vom vedea, şi cu certitudine că toată lumea va plăti în funcţie de fapta pe care a făcut-o", a mai afirmat premierul.