MENIU

PREMIERĂ! OMS ia în considerare includerea tratamentelor pentru OBEZITATE pe lista cu medicamente "esenţiale"

Greutate

Medicamente împotriva obezităţii ar putea fi incluse pentru prima dată pe "lista cu medicamente esenţiale" a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), utilizată pentru a orienta deciziile guvernamentale de achiziţie în ţările cu venituri mici şi medii, a declarat agenţia ONU pentru Reuters.

În aceste zile, un grup de consilieri ai OMS va analiza noi solicitări pentru medicamente care urmează să fie incluse luna viitoare. Lista cu medicamente esenţiale să fie actualizată în această toamnă, respectiv în luna septembrie.

Conform informațiilor existente până în acest moment, solicitarea de a lua în considerare medicamentele pentru obezitate a fost depusă de trei medici şi un cercetător din Statele Unite. Acestea includ ingredientul activ liraglutid din medicamentul pentru obezitate Saxenda de la Novo Nordisk, care în curând nu va mai fi protejat prin brevet, ceea ce va permite apariţia unor versiuni generice mai ieftine.

Grupul ar putea respinge solicitarea sau ar putea aştepta mai multe dovezi.

O decizie a OMS de a include pe listă Saxenda şi eventuale versiuni generice ar marca o nouă abordare a agenţiei sanitare în privinţa obezităţii la nivel global.

Totodată, ar putea deschide calea pentru ca un tratament nou, mai puternic, de la Novo Nordisk numit Wegovy să fie recomandat pe viitor în ţările cu venituri mici şi medii.

Nu toată lumea este încântată în privința unei astfel de ipoteze. Din contră, unii experţi în sănătate publică avertizează împotriva introducerii unor astfel de medicamente ca soluţie la o afecţiune complexă, ce nu este încă pe deplin înţeleasă.

"Obezitatea este o problemă de sănătate din ce în ce mai importantă în multe ţări. Medicamentele pentru tratamentul obezităţii sunt doar un aspect al gestionării, desigur, prevenţia fiind, de asemenea, crucială", a declarat un purtător de cuvânt al OMS. 

Peste 650 de milioane de adulţi din întreaga lume suferă de obezitate, o cifră cel puţin triplă comparativ cu cea din 1975, iar aproximativ alte 1,3 miliarde de persoane sunt supraponderale, conform OMS. Majoritatea - 70% - locuiesc în ţări cu venituri mici şi medii.