Premieră: Ieşean judecat pentru schingiuirea animalelor
Un bărbat din judeţul Iaşi a fost trimis pentru prima oară în faţa instanţei sub o acuzaţie rar întâlnită. Aşadar, procurorii ieşeni au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Şchipor (46 de ani), sub acuzaţia de rănirea sau schingiuirea animalelor.
"Pe 16 aprilie 2017, în jurul orei 17.00, inculpatul a lovit intenţionat cu tractorul o bovină din rasa metis, de culoare neagră, care aparţine persoanei vătămate M.C., provocându-i o fractură deschisă la metatarsul stâng, cu un prognostic vital grav, în timp acesta ce se afla pe cultura sa de lucernă din satul Buhăeni, comuna Andrieșeni, judeţul Iași", au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Conform procurorilor, la data menționată, mai multe vaci din cireada sătenilor din Buhăeni au intrat în cultura de lucernă a lui Șchipor, astfel încât acesta a hotărât să meargă în direcţia respectivă pentru a le îndepărta, deplasându-se cu un tractor, care avea atașat un plug.
Sursa: realitateadeiasi.net