MENIU

Predoiu știe unde este fugarul Vâlcov: „Sper ca Poliţia italiană să-l aresteze mai repede”

Darius Vâlcov

Cătălin Predoiu - ministrul Justiției a vorbit, duminică, despre fugarul Darius Vâlcov, condamnat definitiv la şase ani de închisoare, care se sustrage de la executarea pedepsei. 

„Sper ca Poliţia italiană să-l localizeze şi aresteze cât mai repede sau mă rog, autorităţile din Italia, cât mai repede să o facă până să ajungă dânsul să se predea acolo unde vrea să se predea. Pentru că este limpede tendinţa de comportament a celor care pleacă, ei încearcă să se predea în raza unor curţi de apel care au o jurisprudenţă favorabilă celor care solicită respingerea procedurilor de extrădare.

Şi nu doar faţă de cetăţenii români, ci şi faţă de cetăţenii germani şi de cetăţeni din alte state ale Uniunii Europene, olandezi, sunt situaţii de respingere a procedurilor de extrădare pentru că legea italiană este mai blândă. Poate ăsta e şi un motiv pentru care Comisia Europeană a declanşat o procedură de infrigement contra legii italiene de implementare a mandatului european de arestare. Nu e o problemă doar cu România, este o problemă europeană. Sper ca Poliţia italiană să îl localizeze, să îl aresteze mai repede pe domnul Vâlcov”, a declarat Cătălin Predoiu, la un post TV.

Mai multe articole despre:
predoiu valcov condamnare