MENIU

Cum îi BÂRFEA Ceauşescu pe americani: "Nu dădeau de mâncare..."

Fostul președinte al României, Nicolae Ceaușescu, a vizitat de 4 ori SUA, având trei întâlniri oficiale cu președinții americani, acesta fiind singurul șef de stat al României cu atâtea vizite în SUA. Ceaușescu a discutat cu Richard Nixon, Gerald Ford şi Jimmy Carter. Dintre toți, dictatorul român s-a înțeles cel mai bine cu Nixon, în mandatul căruia a vizitat de două ori Statele Unite (în 1970 și 1973). Celelalte două vizite au avut loc în 1975 şi 1979.

Potrivit Adevărul, Ceauşescu obişnuia să povestească în şedinţele comitetului executiv al PCR impresiile despre vizitele în străinătate. „Ceea ce am mai remarcat este şi simplitatea lor în ceea ce priveşte mâncarea. Mănâncă şi puţin, şi prost gătit. În general, se servesc două feluri de mâncare; e departe de cum se face la noi. Se dă la început ceva, peşte, de regulă, şi o friptură. Dacă noi am da salata pe care mi-au dat-o la Casa Albă, s-ar face scandal. La dineul care s-a oferit în onoarea şefilor de state şi guverne ni s-a dat o budincă din mălai. Vinul ni s-a servit în nişte pahare simple şi câte o jumătate de pahar de vin alb şi o jumătate de pahar de vin roşu. L-ai băut, să fii sănătos, nu ţi se mai dă. Aşa că, din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte bune. În general se bea puţin. În orice caz, la prânz nu se bea”, le-a spus Ceauşescu colegilor din conducerea Partidului Comunist.

Fostul dictator a fost inspirat de americani în cele din urmă. El a decis să scoată băuturile alcoolice din bufetele de la ministere, unde urma să se servească doar suc și apă minerală.

”Ceea ce am mai văzut la ei în acest domeniu este că ei nu dau la nimeni pe gratis. Ei au admis 12 oameni care să mănânce gratis la Asociaţia de Politică Externă. În afară de aceştia au fost mulţi şi care a vrut să participe la dejun şi-au plătit dejunul cu 25 de dolari. Şi asta nu a fost numai aici, ci peste tot. Îl invită pe cutare, acesta se consideră onorat, dar îşi plăteşte tacâmul”, a mai spus Ceauşescu potrivit stenogramei şedinţei Comitetului Executiv al PCR din 29 octombrie 1970.

Mai multe articole despre:
Ceauşescu vizită Nixon carter barfit