MENIU

Președintele CSM: Solicitarea Ministerul Justiției pivind OUG, respinsă! Voi sesiza CCR

Mariana Ghenea, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat, la finalul ședinței de urgență, că solicitarea Ministerului Justiției privind avizul CSM în legătură cu ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale a fost respinsă în unanimitate ca rămasă fără obiect. 

Totodată, Mariana Ghenea a anunțat că va sesiza CCR în legătură cu existența unui conflict între puteri, după ce OUG privind modificarea Codului penal și Codului de Procedură penală a fost publicată în Monitorul Oficial.  

"Referitor la punctul I de pe ordinea de zi, plenul CSM, în unanimitate, a hotărât respingerea ca rămasă fără obiect a solicitării Ministerului Justiției cu privire la ordonanța privind modificare Codului penal și Codului de Procedură penală. Vă spuneam dimineață că ne vom gândi dacă există alte modalități cu privire la împiedicarea punerii în aplicare a ordonanței publicate în Monitorul Oficial. A gândit cu privire la acesta aspect și, în ședința plenului de azi, am declarat că inițiez procedură de sesizare a Curții Constituționale, urmând ca instanța constituțională să fie învestită în această modalitate", a declarat președintele CSM. 

Ghenea a mulțumit membrilor plenului CSM pentru susținere și a subliniat că acesta este modul în care Consiliul Superior al Magistraturii înțelege să apere independența justiției: "Vă mai fac cunoscut faptul că, urmare a acestei inițiative a președintelui plenului CSM, membrii CSM au manifestat solidaritate, astfel încât, până la sfârșitul zilei, voi motiva și voi face publică această motivare referitoare la inițiativă. La solicitarea membrilor plenului CSM, am aprobat suplimentarea ordinii de zi, în sensul că am dorit să întocmim un mesaj cu privire la modul în care CSM înțelege să se manifeste în demersul de apărare a independenței sistemului judiciar în întregul său".

Mai multe articole despre:
CSM preşedinte CSM mariana ghenea