Povestea marelui violonist Paganini, pe scena Teatrului Metropolis
Teatrul Metropolis prezintă sâmbătă, 19 decembrie și duminică ,20 decembrie 2015, spectacolul PAGANINI, în regia lui Mike Davis
Paganini, este un spectacol fascinant despre viaţa marelui muzician italian Niccolò Paganini care include episodul tensionat dintre celebrul violonist şi biserica de rit catolic.
Povestea spune că, în Italia, datorită succesului, circula legenda că marele violonist şi-a vândut sufletul diavolului spre a dobândi aur şi glorie eternă, fiind declarat eretic.
Niccolò Paganini a fost o minune a timpului său, un geniu neegalat până astăzi, care a scos din vioara Guarneri tot ce era mai suav ca sunet, uimind o lume întreagă. Un spectacol dedicat memoriei marelui violinist, marcând astfel cei 175 de ani de la trecerea în nefiinţă a artistului.
Regizorul Mick Davis s-a născut la 1 august 1961 la Glasgow, Scoția. A lucrat ca antrenor de fitness al echipei de fotbal Celtic. Acolo l-a cunoscut pe Rod Stewart, suporter împătimit al echipei Celtic. Prietenia cu marele cântăreț a marcat începutul carierei lui Mick Davis în cinematografie.
Mutat la Los Angeles, Davis se afirmă ca scenarist al filmelor „Războiul Vampirilor” (Vampire War – 1996), „Dragoste la Paris” (Love in Paris – 1997), „Meciul” (The Match – 1999), „Invizibil” (The Invisible – 2007). În 1999, Davis își face debutul ca regizor cu filmul „Meciul”, o comedie romantică filmată în Scoția.
În 2004, Mick Davis regizează filmul „Modigliani”, o biografie a pictorului italian Amedeo Modigliani. Filmul a fost realizat la studiourile din Buftea, iar distribuția include alături de Andy Garcia mai mulți actori români printre care Mihai Gruia Sandu, George Ivașcu, Lia Bugnar.
După 10 ani, Mick Davis revine la București pentru a spune povestea unui alt artist emblematic, Niccolo Paganini, de data aceasta pe scena Teatrului Metropolis. Fascinat încă din copilărie de violonistul numit „muzicianul diavolului”, pe care îl vedea ca pe un fel de star rock, un Mick Jagger sau Jim Morrison al vremii sale, Davis scrie un scenariu despre viața lui Paganini. Mick Davis montează la Metropolis acest scenariu considerat de Martin Scorsese unul dintre cele mai bune din cele pe care el le-a citit la Hollywood.