MENIU

Poți avea un test negativ Covid și totuși să fii INFECTAT și CONTAGIOS. Ce spun specialiștii

Poți avea un test negativ Covid și totuși să fii INFECTAT și CONTAGIOS. Ce spun specialiștii

De la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, oamenii au continuat să își pună întrebări legate de modul în care se transmite acest virus, care sunt primele simptome și cât de relevante sunt, de fapt, testele pentru depistarea infecției cu COVID-19. Un studiu dat recent publicității și citat de CNN vine cu răspunsuri la aceste întrebări, într-o încercare de a aduce mai multă lumină în privința momentului infectării unei persoane, gradul de contagiune al acesteia și tipul de simptome manifestate ... sau nu. 

Dacă îți imaginezi că un rezultat negativ la testul COVID-19  înseamnă că nu ești infectat cu coronavirus, te-ai putea înșela. Testarea Covid-19 este esențială, spun experții, însă realizarea unei strategii doar pe bază de testare poate fi un „eșec complet” și asta pentru că ar putea dura chiar și câteva zile înainte ca o nouă infecție să apară în cadrul unui test COVID.

Explicația este simplă, dr. Lena Wen, spune medic în cadrul Departamentului de Medicină de Urgență: „Știm că perioada de incubație pentru COVID-19 este de până la 14 zile. Și că înainte de asta poți fi testat negativ și să nu aici niciun simptom. Dar, de fapt, poți să fi purtător al virusului și chiar să îl transmiți, respectiv să îi infectezi și pe alții”. 

Așa că dacă vrei să fii testat ca și măsură de precauție înainte de a te vedea cu prietenii și familia, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știi.

Dacă am fost infectat ieri, o va releva un test făcut astăzi?

Cel mai probabil că nu. Cel puțin așa arată rezultatele unui studiu publicat în revista medicală Annals of Internal Medicine care a examinat rezultatele fals-negative ale testelor unor persoane care erau, de fapt, infectate cu COVID-19.

Studiul estimează că în timpul celor patru zile de infecție înainte de apariția primelor simptomelor, probabilitatea de a avea un rezultat incorect/negativ al testului COVID în ziua 1 a fost de 100%.

În ziua în care oamenii au început să prezinte simptome, rata medie fals-negativă a scăzut la 38%, potrivit aceluiași studiu, în vreme ce la trei zile de la apariția simptomelor specifice infecției cu noul coronavirus, rata fals-negativă a scăzut la 20%.

„Virusul are doar nevoie de timp pentru a se replica în organism la niveluri detectabile”, a declarat Justin Lessler, autorul principal al studiului și, totodată, profesor asociat de epidemiologie la Școala de Sănătate Publică Johns Hopkins Bloomberg.

„Vă puteți infecta cu doar câteva particule virale, dar acestea nu vor fi detectabile până când nu vor avea timp să se replice la niveluri adecvate pentru a fi detectate”, a declarat medicul.

Deci, câte zile ar trebui să aștepte o persoană după o posibilă expunere la COVID-19 pentru a fi testată?

"Nu există o regulă eficientă și rapidă, dar dovezile sugerează că efectuarea unui test înainte de a treia zi după expunere nu este de prea mare folos", a spus Lessler.

Aș putea fi contagios în timp ce am rezultat negativ la testul COVID?

Sigur că această întrebare s-a aflat pe buzele a zeci de mii de persoane de la debutul pandemiei și până în prezent. Răspunsul, spun specialiștii, este unul afirmativ. "Oamenii se simt ca și cum, dacă ai testul (negativ), iese din discuție faptul că ai putea fi infectat. Și că nu ai (coronavirus – n.r.)", a spus dr. Rochelle Walensky, șefa Diviziei de Boli Infecțioase de la Spitalul General din Massachusetts.

Potrivit acesteia, în cazul persoanelor care se infectează cu coronavirus, poate dura până la două săptămâni până să apară primele simptome, timpul mediu fiind de aproximativ cinci zile.

„În general, se crede că ești cel mai contagios în cele două zile dinaintea acelei zile (zilei 5 - n.r.) și în cele două zile de după aceasta”, a spus ea.

Unul dintre motivele pentru care acest virus se răspândește atât de ușor este – spun specialiștii – pentru  că oamenii pot fi contagioși fără să manifeste simptome care să le dea de înțeles că sunt, de fapt, infectați.

Din acest motiv, Centrul SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor estimează că 40% din infecții sunt, de fapt, asimptomatice, în vreme ce 50% din transmisii au loc înainte ca simptomele să înceapă.