MENIU

Postul Paştelui. Cele mai periculoase alimente de post

<p>Ce se &icirc;nt&acirc;mplă dacă măn&acirc;nci prea mulţi cartofi. Efectele sunt nocive dec&acirc;t ne imaginăm</p>

 Cartofii prăjiţi şi pâinea albă se numără printre favoritele persoanelor care nu vor să mănânce de dulce, însă acestea au foarte multe calorii.

Postul Paştelui sau Postul Mare este cel mai lung post din calendarul creștin-ortodox și durează șapte săptămâni, până pe data de 30 aprilie. Dacă ţi-ai propus să ţii acest post este important să-ţi contruieşti un meniu alimentar sănătos, încercând să variezi alimentele, astfel încât să nu te îngraşi, scrie eva.ro.

Unele alimente pe care suntem tentaţi să le consumăm în zilele de post au un aport caloric foarte ridicat, în special atunci când le consumăm în cantităţi mult prea mari şi zilnic. Iată câteva alimente de post pe care ar fi indicat să nu le consumi în cantităţi mari atunci când nu mănânci de dulce, deoarece îţi vor pune silueta în pericol:

1. Pâinea albă

Când nu consumi lactate, ouă şi carne, următorul aliment care este extrem de săţios şi pe care ai voie să-l consumi în zilele de post este pâinea. Riscul de a consuma cu aproape orice este unul foarte mare, în special dacă te numeri printre persoanele care iubesc pâinea. Dacă vei avea o alimentaţie echilibrată şi diversificată nu vei avea tendinţa de a consuma o cantitate exagerată de pâine pentru a-ţi potoli foamea! Limitează-te la 2-3 felii de pâine pe zi, de preferat făcută din făină integrală!

2. Cartofi prăjiţi

Un alt alimente preferat de românii care ţin post sunt cartofii, în special atunci când aceştia sunt prăjiţi. Ei sunt de post dacă îi prăjeşti în ulei simplu şi sunt săţioşi, însă nu este recomandat să-i consumi zilnic, deoarece au un aport caloric foarte ridicat. În schimb, poţi să-i prepari şi la cuptor pentru a evita prăjelile sau să-i consumi natur, în cantităţi mici, cu multe verdeţuri şi salate de crudităţi.

3. Pastele din făină albă

Nu este recomandat să le consumi zilnic, deoarece sunt calorice, generează fluctuaţii ale glicemiei, stimulează pofta de dulciuri şi îngreunează digestia. De aceea este de preferat ca atunci când le alegi să optezi pentru pastele din făină integrală pe care să le consumi cu verdeţuri şi ciuperci pentru un aport de proteine. Însă, nu le consuma neapărat în fiecare zi nici pe acestea!

4. Pateul vegetal

Un studiu realizat de Asociaţia pentru Protecţia consumatorilor din România arată că printre problemele care au fost descoperite pe etichetele a peste 70 de tipuri de pateu vegetal se numără: glucidele sunt adaosuri de îndulcitori care nu sunt trecuţi pe eticheta nutriţională şi zahărul care nu apare în lista de ingrediente, dar este trecut pe eticheta nutrițională. Prin urmare, dacă vei consuma o cantitate mare de pateu vegetal cu pâine albă pe perioada postului rişti să te îngraşi.

"Produsele de post, în majoritatea lor, sunt dezechilibrate din punct de vedere nutrițional, din cauza numărului mare de aditivi alimentari și al conținutului ridicat de sare. În cazul produselor de post, ingredientul principal trebuie să fie constituit din una sau mai multe legume, nicidecum din apă sau ulei vegetal, așa cum s-a constatat în cazul pateului vegetal”, a declarat Conf. Univ. Dr. Stanciu Costel, Președinte APC România în urma unui studiu de piaţă care a vizat peste 70 de tipuri de pate vegetal.

5. Alimente de post din comerţ

La supermarketuri vei găsi numeroase produse de post, însă acestea sunt dezechilibrate din punct de vedere nutriţional. Este de preferat să nu le consumi decât în situaţiile de urgenţă şi să-ţi prepari acasă diverse mâncăruri hrănitoare şi sănătoase.

Alimentele de bază pe care le poţi consuma când ţii post

    Ciupercile
    Leguminoasele: lintea, fasolea boabe, mazărea, năutul
    Cereale integrale: amarant, quinoa, mei, hrişcă, orez brun, ovăz
    Nuci şi seminţe crude: nuci româneşti, migdale, fistic, caju, seminţe de floarea-soarelui, seminţe de dovleac, seminţe de cânepă
    Pâine şi paste care sunt făcute din făină integrală
    Legume şi fructe proaspete de sezon
    Măsline.
    Verdeţuri


Consumă o cantitate mare de verdeţuri proaspete care se regăsesc din plin în acest sezon, deoarece acestea oferă necesarul zilnic de vitamine şi minerale, aducând şi multe fibre care ajută la digestie. Poţi mânca frunze de orice legumă, însă urzicile şi spanacul au conţinutul nutritiv cel mai ridicat. Nu este necesar să fierbi îndelung spanacul, poţi adăuga frunze proaspete şi în salate, alături de alte legume de sezon, pătrunjel şi salata creaţă roşie.