MENIU

Postul, o provocare pentru sănătate?

<p>Postul, o provocare pentru sănătate?</p>

Decizia de a ţine post este una personală şi ţine foarte mult de convingeri, credinţă, starea de sănătate a fiecăruia, dar şi de putinţă. Mulţi dintre noi nu reuşesc să ţină tot postul de 7 săptămâni deşi îşi propun şi simt în adâncul sufletului lor că este un gest cel puţin firesc înainte de marea Sărbătoare a Învierii lui Iisus Hristos.

Unii ţin prima şi ultima săptămâna de post; alţii aleg să ţină în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri în fiecare săptămâna. Iar alţii pornesc cu avant şi după 4-5 zile eşuează lamentabil într-un cotlet de porc la grătar la masă de seară, după o zi încărcată de prea mult stres.

De ce ţine să poţi să ţii postul? Evident, de voinţă, în primul rând, asta dacă tot te-ai decis că vrei să ţii acest post. De ce vrem să ţinem post? Atât pentru beneficiul spiritual adus, cât şi pentru cel pentru sănătate. Când ne ţinem departe de toxinele animale, digestia este mai uşoară, la fel este şi sufletul şi astfel eşti mai înclinat către aspectele spirituale ale vieţii, către a fi mai bun, mai pozitiv, mai iertător, mai tolerant.

Însă sunt mulţi oameni pentru care acest exerciţiu de voinţă se limitează doar la partea alimentară şi nu reuşesc, poate nici nu încearcă, să aplice scopul postului în viaţă lor de zi cu zi, să fie mai buni cu semenii lor, mai aplecaţi către smerenie, mai puţin orgolioşi şi pătimaşi. Sunt duhovnici care ne învaţă că degeaba te abţii de la mâncare dacă sufletul tău continuă să fie îndepărtat de bunătate, credinţă şi întrajutorarea semenilor. În acest caz, culegi doar beneficiile pentru sănătate ale abţinerii de la produse de origine animală.

Sunt şi oameni care, deşi nu ţin postul din varii motive de sănătate sau de concepţie personală, au un comportament admirabil şi nu doar pe durata celor 7 săptămâni cât ţine acest mare post al Paştelui. Care dintre cele două categorii este mai pe placul lui Dumnezeu? Evident, rămâne un subiect de reflecţie şi cu siguranţă nu îl putem noi elucida acum şi aici.

Citeşte continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

Mai multe articole despre:
sănătate post Postul Paştelui aliment