Poșta Română a făcut anunțul așteptat de milioane de pensionarii: au fost virați banii, plățile se fac la timp
Poșta Română a anunțat joi că a primit sumele integrale pentru plata pensiilor şi drepturilor sociale aferente lunii decembrie, așa că plățile se vor face la timp. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, după ce a primit votul de învestitură în Parlament, că vineri va avea loc o ședinţă de Guvern pentru dezbaterea rectificării bugetare.
„Toți angajații poştali vor lucra la capacitate maximă pentru a respecta termenele de distribuire a pensiilor şi drepturilor sociale cuvenite populaţiei în luna decembrie. Poşta Română confirmă, astfel, că întreaga sumă necesară distriburii acestor drepturi a fost virată în trezoreria operatorului naţional de servicii poştale.”, a transmis, joi, compania de stat.
Anunțul a venit la câteva zile după ce fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a spus recent că nu ar mai fi bani.
Noul ministru PSD al Muncii, Marius Budăi, a criticat-o dur pe predecesoarea sa că prin astfel de declarații "s-a jucat cu sănătatea părinţilor și bunicilor" și că va face "tot posibilul să nu fie nicio problemă”.
Mai multe articole despre:
posta romana
pensii
plata pensii si alocatii
pensii de sarbatori
pensii de craciun