Portavocea Moscovei consideră că ”Fifor a recunoscut” rachetele balistice de la Deveselu
Postavocea mediatică a Rusiei, portatlul de știri Sputnik, consideră că ministrul Apărării Mihai Fifor a recunoscut existența rachetelor balistice la scutul de la Deveselu.
”Ministrul Apărării Naţionale a „scăpat porumbelul" aseară, în cadrul unei emisiuni de televiziune, iar acum se contrazice, afirmând că spusele sale au fost deturnate”, scrie Sputnik.
”După reacţiile apărute la scurt timp în presă şi în care Mihai Fifor era atenţionat că a spus ce nu trebuia, şi anume că la Deveselu sunt rachete de interceptare, nicidecum balistice, oficialul român a revenit asupra declaraţiei şi susţine că nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase. Cu alte cuvinte, Fifor se contrazice.
La mai puţin de 24 de ore de la declaraţia făcută la Antena 3, unde a vorbit clar despre existenţa rachetelor balistice de la Deveselu şi, deci, i-a dat dreptate, în sfârşit, chiar dacă fără să îşi fi dorit asta, preşdintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin care a precizat că scutul de la Deveselu reprezintă o ameninţare directă şi imediată la adresa securităţii naţionale”, mai scrie Sputnik.
Cum răspunde Fifor după ce Opoziția i-a cerut demisia pentru gafa despre baza de la Deveselu
Anterior, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat în mai multe rânduri că scutul de apărare antirachetă din România poate fi ușor echipat cu rachete de rază medie de acțiune, rachete de atac, mai scrie portalul rusesc.
Ministrul Apărării a făcut o gafă monumentală și a dat în același timp apă la moară Rusiei, spunând că baza de la Deveselu dispune de rachete balistice.
”Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale? Sau si mai mult, cum ar fi putut vreodată Federația Rusă să fie încantată cand am anuntat ca Romania urmeaza sa dezvolte un program submarin la Marea Neagra?”, a spus ministrul Apărării.
În baza de la Deveselu sunt rachete interceptoare, nicidecum balistice așa cum spune ministrul. Rachetele interceptoare de la Deveselu acționează în baza energiei kinetice și, spre deosebire de cele balistice, nu au capacităţi ofensive, ci sunt menite să contracareze tocmai rachetele balistice.
Rusia a criticat în mai multe rânduri amplasarea bazei de la Deveselu, acuzând că sistemul ”defensiv”, așa cum a fost anunțat de SUA și România, poate fi transformat în unul ofensiv.
Miercuri dimineață, Fifor a declarat, însă, că ”niciodată nu aș putea afirma că la baza de la Deveselu se află rachete balistice” și că afirmația sa a fost ”o greșeală de înțelegere, de interpretare”. „A fost în cel mai rău caz o eroare de interpretare”, a declarat el, într-o intervenție telefonică la Digi 24.