Ponta: Nicio decizie nu se lua în PSD de către un singur om. Acum vedem o degradare
Liviu Dragnea are o majoritate ”pe care o ține cu forța”, are putere, însă nu știe ce poate face cu ea, este de părere fostul premier Victor Ponta, care susține că PSD se află, acum, într-o stare de ”degradare”.
”Unul dintre motivele pentru care l-am criticat pe Tudose a fot tocmai catastrofa fiscală căreia i s-a zis 'revoluție fiscală'. A fost, mai degrabă, un genocid fiscal. Acum, fostul șef al ANAF a fost primul care a zis că o să avem mii de oameni care vor trebui să depună declarații. Că o să vedem efecte și în februarie, și în martie”, a declarat Ponta, la Realitatea TV.
Fostul premier acuză faptul că deciziile economice ”sensibile” ar fi luate doar de către Liviu Dragnea și Darius Vâlcov.
”Dacă pe deciziile importante, în loc să le ia un grup de specialiști, le iau Dragea cu Vâlcov, după care un obedient de ministru se repede să le adopte, o să stricăm Codul Fiscal, unele dintre puținele lucruri care mergeau bine în România”, a afirmat Ponta.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, are o majoritate pe care o ține cu forța. N-are o majoritate care să stea din covingere cu el, susține fostul prim-ministru.
”2018 a început ca 2017: cu o bătălie strict pentru putere. OK, Dragnea e cel mai puternic, de la Ceaușescu încoace. Dar ce face cu puterea aia?! Îi controlează pe cei 50 de oameni din CEx, cu funcții, cu diverse avantaje?! Nicio decizie nu s-a luat de către un singur om. E o degradare. O dezamăgire a celor care au votat PSD, dar este și o oportunitate pentru oameni care au și curajul să iasă în public să spună idei”, a mai declarat Ponta.