Ponta, declarație bombă despre o posibilă funcție importantă
Liderul Pro România, Victor Ponta a declarat, luni seara, că nu exclude să preia șefia Camerei Deputaților.
"Postul este vacant. Nimeni nu mai are majoritate, PSD nu mai are majoritate. Președinte poate fi de la orice partid. Noi avem 21 de deputați, dar asta nu înseamnă că nu ne dorim (n.r. ca PRO România să dea președintele Camerei Deputaților). Am discutat cu toată lumea. Eu sunt la al patrulea mandat de deputat și nu e cineva cu care să nu mă cunosc. Noul președinte trebuie să aducă o stare de normalitate. O să avem un candidat de la PRO România. Nu am discutat cu colegii mei dacă voi candida eu. O să discutăm miercuri. Dacă mi se va propune să candidez la șefia Camerei, o să mă gândesc, discut cu colegii mei și o să văd.”, a spus Victor Ponta, la un post de televiziune.