Ponta: Bugetul pe 2015 va fi trimis în Parlament după ce va fi discutat cu reprezentanții FMI și CE
Bugetul pentru 2015 va fi trimis în Parlament după ce va fi agreat de reprezentanții Comisiei Europene și ai Fondului Monetar Internațional, a declarat, vineri, la Cacica, în județul Suceava, premierul Victor Ponta, informează AGERPRES.
Potrivit acestuia, o delegație a organismelor financiare internaționale va efectua o misiune la București la sfârșitul lunii noiembrie.
'Conform obligațiilor pe care România le are prin acordurile cu CE și FMI, inclusiv rectificările de buget, dar mai ales bugetul pentru noul an se trimit în Parlament după ce sunt agreate în aceste discuții. La sfârșitul lunii noiembrie este misiunea oficială a FMI, CE și Banca Mondială. Noi avem pregătite toate datele și în momentul în care avem toate acordurile stabilite putem să îl trimitem în Parlament', a afirmat Ponta.
Premierul a subliniat că în discuțiile cu reprezentanții FMI și CE va fi abordată și tema excedentului bugetar al României. Potrivit acestuia, România a avut, la 31 octombrie 2014, un excedent bugetar de 600 de milioane de lei, în condițiile în care veniturile bugetare au fost de 176 miliarde de lei, iar cheltuielile au fost de 175,4 miliarde de lei.
Ponta a afirmat că întârzierea prezentării noului buget este determinată și 'de un motiv politic', de a fi însușit de noul Guvern. 'Dacă voi fi ales președinte al României, Călin Popescu Tăriceanu va fi prim-ministru și atunci trebuie ca noul buget, discutat cu FMI, CE și BM, să fie însușit de viitorul guvern, care îl va pune în executare', a mai adăugat premierul.