MENIU

Pompierii au stins 177 de incendii în perioada Crăciunului, echipajele SMURD au avut 2.836 de cazuri

Pompierii au intervenit la peste 3.300 de cazuri în perioada Crăciunului, dintre care 177 de incendii, cu 25 la sută mai puţine faţă de perioada sărbătorilor de anul trecut, iar echipajele de prim ajutor medical au avut 2.836 de cazuri, 2.440 de persoane primind asistenţă medicală.

În Ajun, în prima şi a doua zi de Crăciun, cei peste 15.000 de pompieri care au fost la datorie au fost solicitaţi să intervină la 3.305 situaţii de urgenţă, dintre care 177 de incendii, 2.836 pentru acordarea primului ajutor medical, 19 misiuni de descarcerare şi 65 pentru deblocare şi salvare, arată Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), într-un comunicat de presă transmis Mediafax.

În cele trei zile, 2.440 persoane au fost asistate medical de către echipajele de prim ajutor medical de la ISU, iar 24 au fost salvate din medii care le puneau în pericol viaţa.

Numărul intervenţiilor la care au participat echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a crescut cu 13 la sută faţă de perioada sărbătorilor de anul trecut, ca urmare a numărului solicitărilor pentru acordarea primului ajutor medical.

Numărul incendiilor a scăzut cu aproape 25 la sută faţă de anul trecut, dar în cele trei zile au fost înregistrate situaţii în care intervenţia pompierilor a dus la salvarea mai multor persoane din calea flăcărilor. Principalele cauze care generează incendii în locuinţe rămân instalaţiile electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, precum şi coşurile de fum necurăţate sau deteriorate.

O intervenţie de amploare a avut loc în localitatea Viişoara, din judeţul Bistriţa, unde peste 30 de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuinţe. În urma inccendiului, un copil de opt ani care s-a intoxicat cu fum a fost asistat de echipajul SMURD şi transportat la spital. Ceilalţi 130 de locatari au fost evacuaţi preventiv din clădire, fiind cazaţi temporar în spaţiile puse la dispoziţie de primărie. În acest moment, aceştia s-au întors în locuinţele lor, doar 12 persoane rămânând cazate în acele spaţii, a precizat IGSU.

O altă misiune de salvare a fost în ajunul Crăciunului, salvatorii din Dâmboviţa reuşind să scoată în viaţă o femeie căzută într-o fântână de peste 10 metri adâncime. În mai puţin de 30 de minute, un pompier a coborât în fântâna cu diametrul de aproximativ un metru şi a reuşit să o aducă pe femeie la suprafaţă, conştientă, ulterior fiind transportată la spital.