Polițiștii vor putea confisca mașina șoferilor care depășesc limita de viteză - în ce condiții
Șoferii vor rămâne fără permisul de conducere și certificatul de înmatriculare a mașinii timp de șase luni, în cazul în care depășesc cu mai mult de 100 de km/h viteza legală pe un sector de drum, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor.
În plus, dacă șoferii sancționați astfel sunt prinși că merg cu mașina în perioada în care talonul este reținut, polițiștii pot dispune inclusiv confiscarea mașinii.
În primul rând, proiectul legislativ de la Senat introduce în Codul rutier un nou prag de viteză, respectiv de peste 100 de km/h față de limita legală, pentru depășirea căruia șoferii vor risca amenzi din clasa a IV-a de sancțiuni (cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce timp de 180 de zile, potrivit avocat.net.
Dacă șoferul sancționat astfel depășește din nou pragul de viteză de peste 100 de km/h față de limita legală într-un interval de şase luni de la data restituirii permisului de conducere, perioada de suspendare se majorează cu încă 30 de zile.
În astfel de cazuri, poliţistul rutier va elibera șoferului o dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru 15 zile. Dacă în perioada de șase luni de reţinere a talonului, perioadă începută cu ziua imediat următoare celei expirării valabilităţii dovezii înlocuitoare, un polițist identifică în trafic mașina care are certificatul de înmatriculare reţinut, acesta va dispune sancţiunea contravenţională complementară a confiscării autovehiculului.
Mașinile confiscate intră în proprietatea statului și pot fi valorificate, conform OG 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, inclusiv prin vânzare.
Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, semnat de președintele statului și publicat în Monitorul oficial.