Polițiștii nu vor mai da amenzi. Care e motivul deciziei radicale
Polițiștii au luat decizia incredibilă de a nu mai da amenzi, de luni. Ei fac asta în semn de protest.
Pentru că negocierile au eșuat, patru sindicate ale poliţiştilor din Ministerul de Interne recurg la o măsură inedită de protest: vor da numai avertismente. Astfel, începând de luni, românii nu vor mai primi amenzi pentru nepurtarea centurii, vorbitul la telefon în trafic sau pentru traversări neregulamentare.
Și nu e vorba de vreo schimbare legislativă, ci de declanșarea protestului inedit la care vor recurge polițiștii nemulțumiți de înghețarea salariilor. Și cetățenii trebuie să se aștepte la controale excesive și la întârzieri la ghișee, tot ca măsură de protest. Iar acesta este doar un prim pas, spun sindicaliștii, din ceea ce va urma săptămânile viitoare, dacă nu se va ajunge la o înțelegere cu guvernanții.
În ultima zi a lui 2020, polițiștii, grefierii și lucrătorii din penitenciare au ieșit în stradă și au cerut renunțarea la înghețarea salariilor. Au amenințat că pot recurge și la alte forme de exprimare a nemulțumirilor, dacă guvernanții nu se răzgândesc.