Polițiștii au deschis dosar penal pentru uciderea a 3 câini găsiți morți
Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă, după ce trei câini fără stăpân au fost găsiţi morţi în oraşul Murfatlar, urmând ca specialiştii să afle care a fost cauza deceselor.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii din Murflatar au fost sesizaţi, sâmbătă, prin apel la 112, despre faptul că în oraşul Murfatlar au fost găsiţi trei câini morţi.
„Conform primelor cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constat faptul că este vorba despre trei câini fără stăpân. Animalele au fost ridicate de către reprezentanţi ai Primăriei Murfatlar, urmând ca poliţişti din cadrul Poliţiei Animalelor, împreună cu reprezentanţi ai DSVSA, să examineze cadavrele, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a transmis IPJ Constanţa.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.