MENIU

Poliţia Română, premiată la Haga. Care este motivul

Poliţia Română a fost premiată, recent la Haga, în urma evaluării tuturor coordonatorilor EMPACT (Platforma Multidisciplinară Europeană de Combatere a Ameninţărilor Criminalităţii).

Evenimentul de la Haga a reunit toți coordonatorii celor 12 proiecte înscrise în platforma EMPACT, precum și paricipanți din țările membre. Poliția Română a fost reprezentată de adjunctul inspectorului general al Poliției Române, comisar-șef de poliție Virgil Spiridon.

În cadrul activităților de evaluare, Poliția Română a fost singura instituție premiată de Poliția Națională din Columbia pentru rezultatele deosebite obținute în cadrul proiectelor coordonate, precum și pentru instrumentarea cu succes a cazurilor comune de destructurare a grupărilor criminale.

Poliția Română este coordonator (driver) pe domeniul infracțiuni la regimul mijloacelor de plată electronică, precum și co-coordonator (co-driver) al domeniului atacuri informatice.

În același timp, în celelalte domenii, Poliția Română și-a asumat, alături de EUROPOL și partenerii europeni, coordonarea unor activități atât la nivel operațional, cât și la nivel strategic, menite să sprijine atingerea obiectivelor din Planurile Operaționale de Acțiune asociate combaterii traficului de droguri, combaterii traficului de arme de foc și combaterii traficului de persoane.