PNL pregătește scenariile de guvernare. Câte ministere vor fi și cum se vor împărți portofoliile
Liberalii lucrează la schița Guvernului de după alegeri. Potrivit unor surse Realitatea Plus, după 6 decembrie, noul Executiv va avea cel mult 18 ministere, iar în funcție de numărul partidelor care vor forma Guvernul, vor exista doi sau chiar trei vicepremieri.
Există două ministere la care Ludovic Orban nu vrea să renunțe: Ministerul Finanțelor și cel al Justiției, pentru că sunt instituțiile care dau avizesle pe toate proiectele care vin din partea ministerelor.
Premierul a afirmat că, în ciuda neînțelegerilor, liberalii vor sa guverneze alături de USR, cu conditia ca cele doua partide să pună in aplicare programul de guvernare "Dezvoltăm România", potrivit ziare.com.
Pe de altă parte, liderul deputaților PNL, Florin Roman, a declarat, marți seara, la B1TV, că „alianța naturală”, pentru guvernare, este cu PMP, dar va fi nevoie de și de USR-Plus, în condițiile în care PMP este la limita intrării în parlament, iar coaliția condusă de Dan Barna și Dacian Cioloș va fi, cu siguranță, cea de-a treia forță politică din viitorul Parlament.