MENIU

PNL face o radiografie a incompetenței autorităților în lupta cu pesta porcină

Noi focare de pestă porcină confirmate în România. Toți porcii vor fi sacrificați

Deputații PNL au prezentat un raport al măsurilor luate de autorități în lupta cu pesta porcină africană. Liberalii susțin că au fost identificate 31 de măsuri defectuoase pentru combaterea pestei porcine.

Deputatul PNL, Adrian Oros, a prezentat, marţi, care sunt, în opinia grupului parlamentar liberal din Cameră, greşelile comise de autorităţi în încercarea de a combate pesta porcină africană (PPA).

„Suntem cea mai afectată ţară de pesta porcină africană, evoluţia a fost explozivă, acum puţin a stagnat, iar, în opinia noastră, s-au făcut foarte multe greşeli. S-au luat măsuri tardive, defectuoase sau unele nu s-au implementat. Noi am identificat 31 de asemenea măsuri, două măsuri care nu aveau bază legală şi şase măsuri care au contribuit masiv la răspândirea pestei porcine africane”, a declarat Adrian Oros, în cadrul unei şedinţe a Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor.

De asemenea, deputatul PNL a adăugat că nu există o bază legală pentru măsura privind instituirea de filtre de dezinfecţie auto pe drumurile publice şi nici pentru uciderea preventivă a tuturor porcilor dintr-un sat.

Prezenţi la comisie, reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară (ANSVSA) au precizat că legislaţia europeană şi măsurile de restricţii s-au respectat „ad litteram”, atât în caz de restricţii, cât şi de confirmare a unui focar de PPA.

"În manualul operaţional se specifică că se introduc şi dezinfectoare rutiere. Bineînţeles, rămâne şi la latitudinea Centrului Local de Combatere, în care, prin Hotărârea CNCB-ului, în funcţie de situaţia de la faţa locului, dacă se menţin dezinfectoarele doar la nivelul exploataţiei unde s-a depistat focarul sau au fost cazuri unde au fost mai multe focare diseminate în localităţi, astfel că CNCB-ul a luat decizia de instalare a dezinfectoarelor rutiere”, a precizat Barbuli Velizar, director în cadrul ANSVSA.

Referitor la uciderile preventive, reprezentantul ANSVSA a completat că „în funcţie de situaţia de la faţa locului CNCB-ul, a stabilit care este numărul de exploataţii unde suinele trebuie ucise”. Astfel, acolo unde s-au depistat mai multe focare în mai multe exploataţii, s-a luat decizia de a se trece la uciderea preventivă.

Mai multe articole despre:
PNL pesta porcină radiografie