PNL a schimbat criteriul referitor la urmărirea penală pentru corupție în cazul candidaților
Liberalii au modificat, luni, unul dintre criteriile de desemnare a candidaților la alegerilor de anul viitor, respectiv pe cel care se referă la respingerea celor care sunt urmăriți penal pentru corupție.
Potrivit unor surse liberale citate de AGERPRES, criteriul a fost modificat astfel încât nu pot candida la alegeri cei care sunt urmăriți penal pentru infracțiuni de luare sau dare de mită, iar pentru celelalte fapte de corupție, precum traficul de influență sau abuzul în serviciu, criteriile se aplică în cazul trimiterii în judecată.
PNL a stabilit, miercurea trecută, cele zece criterii de integritate pe care trebuie să le respecte cei care doresc să candideze.
Potrivit decalogului PNL, aceștia trebuie să nu fi fost membri sau colaboratori al Securității, să nu fi fost dovediți ofițeri acoperiți și să nu fi deținut funcții retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român, la orice nivel.
Alte criterii prevăd că aceștia nu trebuie să-și fi schimbat apartenența politică astfel încât să fie candidați pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni, să nu fi angajat în funcții, în cadrul instituțiilor publice pe care le-au condus sau le conduc, soțul/soția, rude sau afini de gradul I, să nu fie parte în afaceri sau contracte cu instituția pentru care candidează sau în instituții din subordinea acesteia, să nu aibă nereguli sau falsuri constatate prin decizii definitive în declarația de avere sau de interese.
De asemenea, candidații nu trebuie să se afle sub efectul unei decizii definitive de incompatibilitate sau conflict de interese, să nu fi avut declarații sau atitudini rasiste, șovine, xenofobe sau discriminatorii constatate prin hotărâri definitive, să nu înregistreze datorii la bugetul local mai vechi de un an, în calitate de persoane fizice, să nu fi fost dovediți prin hotărâri judecătorești definitive că au obținut diplome sau alte titluri prin plagiat.
Criteriile de integritate în cazul candidaților urmează să fie discutate la Consiliul Național al PNL de vineri, când va fi adoptată o hotărâre.