MENIU

PMP, apel la cei din coaliția de guvernare „să oprească luptele absurde, care nu au nicio legătură cu agenda poporului”: „Fiți serioși, domnilor!”

APELUL PMP la coaliția de guvernare să înceteze criza de după demiterea lui Voiculescu

PMP face apel la guvernanţi să oprească luptele absurde care nu au legătură cu problemele românilor și să „înceapă cât mai urgent Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, să-l aplice ca pe un proiect de ţară şi nu ca pe un tort împărţit în felii după culori politice”, într-un comunicat de presă transmis miercuri după criza generată în coaliție de demiterea lui Vlad Voiculescu, susținut de USR-PLUS, de la Ministerul Sănătății.

 

„România are nevoie ca de aer de relansarea economiei și de dezvoltare pentru a reduce decalajul pe care îl are față de statele europene. Trebuie să înceapă cât mai urgent Planul Național de Redresare și Reziliență, să-l aplice ca pe un proiect de țară și nu ca pe un tort împărțit în felii după culori politice.

Vremurile pe care le traversăm se impun a fi gestionate lucid, ceea ce ar trebui să reprezinte o prioritate absolută pentru partidele politice care și-au asumat responsabilitatea guvernării, dincolo de orice orgolii mărunte legate de persoane”, a transmis PMP, într-un comunicat oficial, postat și pe Facebook, miercuri, după criza generată de demiterea lui Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătății. 
 
Premierul Florin Cîţu a transmis miercuri preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de revocare a lui Vlad Voiculescu, iar șeful statului a semnat decretul. A fost demisă și Andreea Moldovan, semnatara Ordinului de ministru care a schimbat criteriile de carantinare în epidemia de coronavirus. Decizia primului ministru a fost publicată deja, miercuri, în Monitorul Oficial.
 
PMP critică Guvernul pentru amânarea ședinței de miercuri din cauza scandalului din coaliție, apelând la seriozitate.
 
„A bloca o ședință de guvern din orgoliu este o decizie puerilă, fără niciun fel de justificare. A cere capul premierului doar pentru a-ți apăra un ministru, oricum s-ar numi el, care a comis un prea lung șir de gafe inacceptabile în vremuri de criză, reprezintă o dovadă a lipsei de experiență politică, absența oricărui dram de diplomație și o dovadă a desprinderii mult prea riscante de realitate.
Partidul Mișcarea Populară face apel la guvernanți să oprească luptele absurde, care nu au nicio legătură cu agenda poporului care i-a ales sau care nu i-a ales. Să găsească soluții rapide pentru a depăși o situație de criză minoră, așa cum este demiterea unui ministru, comparativ cu problemele pe care le are de înfruntat România, inclusiv în raport cu efervescența deloc de neglijat din Marea Neagră.
 
Fiți serioși, domnilor!”, a încheiat PMP apelul către Guvern.