Plenul reunit al Parlamentului a votat NUMIREA lui Niculae Bădălău și a lui Ilie Sârbu la conducerea Curții de Conturi a României
S-a încheiat votul în Parlament pentru posturile de la Curtea de Conturi și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Nicolae Bădălău, Ilie Sârbu, dar și alte persoane controversate ar urma să ocupe unele dintre cele mai bine plătite funcții de bugetari.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, marți, numirea lui Ilie Sîrbu ca vicepreşedinte al Curţii de Conturi precum şi a lui Niculae Bădălău ca vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curții de Conturi.
Ca atare, Ilie Sârbu a primit 329 de voturi pentru și 20 contra și va fi vicepreședinte la Curtea de Conturi, iar Niculae Bădălău a primit 294 de voturi pentru, 55 contr pentru funcția de vicepreședinte al Autorității de Audit.
Totodată, au fost numiți și cinci consilieri: Sorin Lazăr, Ion Călin, Claudia Boghicevici, Csongor-Attila Dezso și Adrian Popa.
În privința remunerației, cei doi vicepreședinți vor avea un salariu de aproximativ 5000 de euro lunar, iar consilierii 3000 de euro.
Numirile sunt pentru următorii 9 ani.