MENIU

Planta pusă la geam care te scapă de muşte

Vara aduce în casele noastre tot felul de musafiri nepoftiţi, iar de cele mai multe ori soluţiile din comerţ nu sunt atât de eficiente.

Busuiocul, dușmanul muștelor. 

Iată ce simplu e să le alungi:

– fă rost de un buchețel de busuioc, pe care să-l ții în casă, eventual cât mai aproape de fereastră;

– muștele fug și de levănțica sau de mentă, așa că poți folosi cu încredere și aceste plante.

Ce faci dacă ești înțepat

În cazul în care te-a ciupit un gândac sau o furnică și ai pielea sensibilă, trebuie să acționezi de urgență. Iată câteva leacuri naturiste:

– amestecă frunze de pătlagină cu salvie. Strivește bine frunzele și apoi aplică-le pe locul unde te-a înțepat insecta;

– pune pe locul pișcăturii un tampon cu câteva picături de bitter suedez;

– aplică suc (tinctura) de rostopască pe înțepătură;

– spală câteva frunze de varză, scoate-le nervurile principale, apoi strivește-le și pune-le pe porțiunea înroșită;

– aplică picături din ulei de germeni de grâu pe zonă afectată;

– propolisul sub formă de unguent sau tinctura e, de asemenea, util, mai ales în cazul unor iritații ale pielii.

Mai multe articole despre:
vara muşte înţepături