MENIU

Planta care are mai multă Vitamina C decât lămâile. Cel mai ieftin aliment vândut la tarabă, miracol pentru persoanele în convalescență

Planta care are mai multă Vitamina C decât lămâile

Când ne gândim la cele mai bogate surse de vitamina C, primele care ne vin în minte sunt citricele. Nimic mai neadevărat, medicul nutriţionist Mihaela Bilic asigură că pătrunjelul conţine mult mai multă vitamina C decât lămâia.

„Pătrunjelul conţine mai multă vitamina C decât sucul de lămâie! Pentru că ne aflăm în plină pandemie virală (...) vitamina C este cea mai celebră dintre vitamine pentru că are proprietăţi antioxidante - ajută organismul să neutralizeze radicalii liberi şi procesele oxidative, întărind astfel sistemul imun. Când vine vorba de surse naturale de vitamina C, primul nostru gând este la lămâii şi citrice în general. Adevărul este că legumele sunt mult mai bogate în vitamina C comparativ cu fructele, iar campionul este nimeni altul decât banalul pătrunjel. Cu un conţinut de aproape 200 mg vitamina C/100 g, pătrunjelul depăşeşte toate celelalte fructe şi legume: ardei gras roşu 160 mg, suc de lămâie 128 mg, ardei gras verde 120 mg, kiwi 92 mg, căpşuni 67 mg, suc de portocale 54 mg. Singura condiţie este să consumăm pătrunjel din belşug, cu snopul, sub formă de salată (după exemplul salatei libaneze numite tabouleh), nu doar câteva frunze, ca decor în ciorbă sau tocăniţă", potrivit medicului nutriționist Mihaeala Bilic. 

În plus, pătrunjelul este bogat în fibre, betacaroten (precursor de vitamina A), acid folic, fier şi calciu - adică elemente esenţiale pentru sănătate. Nu e de mirare că în Franţa salata de pătrunjel (tabouleh) este prezentă constant în meniul spitalelor, un preparat simplu şi eficient pentru bolnavii aflaţi în convalescență.