Plângere penală pe numele lui Tudorel Toader, chiar în ziua "victoriei" de la CCR
Sindicatele din penitenciare au depus o plângere penală pe numele ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a fost reclamat la Parchetul General chiar în ziua în care CCR îi dădea câştig de cauză în sesizarea privind revocarea şefei DNA.
Reprezentantii sindicatelor din penitenciare îl acuză pe Tudorel Toader de abuz în serviciu şi restricţionarea dreptului de reprezentare sindicală.
Angajaţii din penitenciare revin şi cu solicitarea ca ministrul Tudorel Toader să fie demis din funcţie "pentru incompetenţă şi pentru încercările repetate de a dezinforma opinia publică".
"In data de 30 mai 2018, Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) a depus la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie o plangere penala impotriva lui Tudorel Toader, pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu si de incalcare a dreptului de reprezentare sindicala, fapte pentru care ministrul Justitiei risca o pedeapsa de pana la 7 ani de inchisoare", se arată într-un comunicat de presă al FSANP.
Sindicatul gardienilor din penitenciare îl acuză pe Toder că în data de 24 mai 2018, Tudorel Toader a refuzat "in mod abuziv" participarea reprezentantilor FSANP la intrevederea ce a avut loc, la sediul Ministerului Justitiei, pentru dezbaterea unor acte normative de interes.
"Desi, in perioada mai 2017 - mai 2018, au fost mai multe runde de negocieri si mai multe intalniri oficiale intre Tudorel Toader si reprezentantii FSANP, ministrul si-a permis, inca o data, sa dezinformeze cu intentie opinia publica si mass-media invocand o asa-zisa lipsa de calitate a organizatiei sindicale care a cerut insistent demiterea acestuia pentru incompetenta si subminarea sistemului penitenciar", se mai spune în mesajul .
Sindicatele arată că Tudorel Toader cunoaştea faptul că FSANP este organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul sistemului penitenciar, în calitate de ministru al Justitiei, acesta semnand un Acord cu FSANP, cu doar 10 zile înainte de incidentul semnalat.