MENIU

Plângere împotriva patronului Hexi Pharma, neverificată de DIICOT! Horodniceanu: Nu era corectă

Procurorii nu au făcut verificări în legătură cu o plângere depusă împotriva patronului firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, deoarece acea plângere nu îndeplinea elementele obligatorii prevăzute de Codul de procedură penală și astfel a fost restituită petiționarului, a declarat miercuri procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.

Prezent miercuri la sediul Parchetului General cu ocazia instalării noului procuror general, Daniel Horodniceanu a fost întrebat de jurnaliști care au fost motivele pentru care procurorii DIICOT nu au investigat o plângere depusă împotriva patronului de la Hexi Pharma, firmă implicată în scandalul dezinfectanților diluați, scrie Agerpres.

Șeful DIICOT a explicat că nu au fost făcute verificări deoarece acea plângere nu conținea elementele prevăzute de legea penală.

"Este o plângere care a fost trimisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Nu este un dosar penal, este o plângere. Din cauza lipsei elementelor obligatorii prevăzute de Codul de procedură penală, a fost restituită petiționarului care nu a mai revenit. S-a restituit petiționarului cu solicitarea de a respecta procedurile din Codul de procedură penală în ceea ce privește forma acelei plângeri. Ea nu era făcută corect și se referea inclusiv la infracțiuni de violență. Petiționarul nu a mai revenit", a spus Horodniceanu.

La rândul ei, Laura Codruța Kovesi a declarat că Direcția Națională Anticorupție a declinat în 2012 către alt parchet o plângere împotriva firmei Hexi Pharma, deoarece DNA nu avea competență în acest caz.

Jurnalistul Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor a publicat un material în care arată că, în anul 2012, la DNA a existat un dosar în legătură cu patru licitații trucate, dintre care trei în favoarea Hexi Pharma, pentru antiseptice la spitalele Elias, Sf. Ioan, Spitalul Județean de Urgență Călărași și Institutul pentru protecția mamei și copilului. Acel dosar a fost trimis de DNA la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2, care a închis ancheta în anul 2014.

El mai scrie că, în 2008, mai multe instituții au primit o plângere de la un bărbat apropiat de Dan Condrea, care reclama "constituirea unui grup infracțional organizat la firma Hexi Pharma", dar și faptul că patronul firmei l-a bătut cu o rangă. Ulterior, bărbatul a depus o nouă plângere, în martie 2016, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în care vorbește de "spălare de bani" în compania Hexi Pharma, laboratorul Unilab și alte firme ale lui Dan Condrea. Această plângere a fost trimisă la DIICOT, care nu a efectuat verificări și a restituit-o petiționarului.

Mai multe articole despre:
DIICOT Horodniceanu diluanti