Plângere împotriva ministrului Grindeanu, la DNA, din cauza podului de la Brăila - Acuzații de abuz în serviciu și încălcarea legislației: Podul, deschis fără autorizație
Un senator a depus plângele la DNA împotriva ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar și împotriva directorului general ANAR, pentru abuz în serviciu. Podul a fost deschis circulației fără autorizație de gospodărire a apelor
Senatorul Dragoş Popescu (REPER) a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi a directorului general al ANAR, Sorin Lucaci, pentru abuz în serviciu şi încălcarea legislaţiei pe gospodărirea apelor, vizând modul de gestionare a podului suspendat peste Dunăre la Brăila, deschis în iulie 2023, fără autorizaţie de gospodărire a apelor, anunţă, vineri, formaţiunea.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de partidul REPER, în denunţ se arată că podul, deschis în iulie 2023, a funcţionat fără autorizaţia necesară de gospodărire a apelor, constituind astfel o încălcare a legii şi a normelor de siguranţă.
Senatorul Dragoş îl acuză pe ministrul Grindeanu de instigare la abuz în serviciu, ”prin exercitarea de presiuni publice şi instituţionale din postura ierarhic superioară celor direct responsabili de deschiderea şi exploatarea legală a podului, în scop electoral”. Acuzaţiile se bazează pe articolul 93 alineatul 2 litera b) din Legea 107/1996 care care incriminează ca faptă penală exploatarea unei construcţii pe ape fără autorizaţia de gospodărire.
De asemenea, denunţul îl vizează pe Sorin Lucaci, director general al ANAR, acuzându-l de ”omisiunea sesizării organelor de urmărire penală despre situaţia ilegală şi favorizarea făptuitorilor, prin neîntreprinderea măsurilor pentru oprirea exploataţiei podului”. Lucaci este acuzat de abuz în serviciu, conform art. 297 alin.1 din Codul Penal, coroborat cu art.13^2 din Legea nr.78/2000.
”Autorizaţia de gospodărire a apelor, care se eliberează în baza constatării tehnice în teren, conform art. 55 alin.1 din Legea nr.107/1996, este un act esenţial, care condiţionează din punct de vedere tehnic şi juridic funcţionarea sau exploatarea obiectivelor noi. Acest act nu a fost eliberat, conform legii, iar exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu apele fără această autorizaţie constituie infracţiune, pedepsită cu închisoare sau amendă”, a subliniat Dragoş Popescu, citat în comunicat.
De asemenea, în denunţ se arată că beneficiarul (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - CNAIR) exploatează podul în mod ilegal, fără autorizaţie de gospodărire a apei, încălcând astfel art. 93 alin. 2 lit. b) începând din 6 iulie. Popescu susţine că această situaţie demonstrează o încălcare continuă a legii, în ciuda faptului că lucrările nu sunt complet finalizate, atât timp cât podul este utilizat. În acelaşi context, Popescu îl acuză pe Lucaci de complicitate la infracţiunile de omisiunea sesizării şi favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 267 alin. 1 şi art. 269 alin. 1 din Codul Penal. Prin semnarea răspunsului nr.148/RP/27.11.2023, fără a depune denunţ penal, Lucaci ar fi ajutat la sustragerea de la răspunderea penală a făptuitorului, afirmă senatorul.
Conform comunicatului, denunţul include acuzaţii şi împotriva altor funcţionari publici din cadrul CNAIR şi AN Apele Române, care ar fi contribuit la deschiderea şi exploatarea nereglementată a podului.
Senatorul Popescu afirmă că acest demers nu are alt scop decât asigurarea respectării legii şi transparenţei în administrarea resurselor publice, evidenţiind seriozitatea şi importanţa acestui proiect de infrastructură.
”Partidul REPER a luat decizia în Biroul Naţional de a susţine acest demers şi avem încredere că organele judiciare vor analiza cu celeritate datele prezentate. Plângerea formulată de colegul nostru senator Dragoş Popescu este o acţiune prin care sperăm ca autorităţile să ia toate măsurile pentru a verifica modul de executare a lucrărilor şi preveni tragedii, precum cea recentă de la Ferma Dacilor. Dacă însăşi autorităţile statului nu sunt responsabile, nu este de mirare că se împământeneşte credinţa lui «merge şi aşa» şi asistăm periodic la nenorociri”, a declarat Oana Cambera, vicepreşedinte REPER, deputat în Comisia de administraţie a Camerei Deputaţilor.
Podul suspendat de la Brăila a fost inaugurat cu fast, într-o ceremonie grandioasă, cu participarea oficialilor de rang înalt, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Proiectat să aibă o durată de viaţă de 120 de ani, podul dispune de un centru de monitorizare şi control echipat cu 50 de senzori pentru a asigura siguranţa şi starea sa în permanenţă. Dar, încă din primele săptămâni de la lansare, a întâmpinat numeroase probleme şi scandaluri, inclusiv probleme tehnice şi de siguranţă, încă de la deschiderea sa, reflectând provocările întâmpinate în gestionarea unei astfel de structuri complexe, mai arată reprezentanţii REPER.