MENIU

Plajele NU vor fi gata la începutul sezonului estival! Operatorii AVERTIZEAZĂ: Litoralul va fi o bombă de infecție

Plajă litoral - imagine de arhivă

Litoralul românesc se transformă într-o bombă ecologică. Ministerul mediului vrea cu orice chip să organizeze licitație pentru închirierea plajelor ale căror contracte au expirat, pe o perioadă de doi ani. Operatorii de pe litoral spun însă că asta va face ca plajele să fie total nepregătite la 1 mai. Iar din tot acest război, cei care pierd sunt turiștii care, cel mai probabil, vor alege și anul acesta să își petreacă vacanțele în Bulgaria sau Grecia. 

În octombrie anul trecut, operatorii au fost înștiințați că le-au expirat contractele și că trebuie să elibereze plajele. Deși asta înseamnă pierderi foarte mari, unii operatori s-au conformat și au depus actele la primărie pentru obținerea certificatului de urbanism pentru demolare. Nu l-au primit nici până acum.

"Consider că nu am mai discuta această problemă dacă s-ar fi prelungit contractele. Vor licitație. Ce investitor construiește în 2023 și demolează în 2024", a declarat Constantin Cârlan, operator de plajă.

Dacă plajele vor ajunge tot la ei, trebuie să investească din nou. Administratorii plajelor se tem că birocrația va bloca turismul de la malul mării în acest an, și mai ales de 1 mai. Asta pentru că oricine va câștiga licitația, nu va avea suficient timp la dispoziție ca să amenajeze.

Avem norme de igienă pe care trebuie să le respectăm. Să avem toalete, dușuri și cabine de schimb. Acestea se fac cu autorizație de construcție pentru că trebuie branșate la sistemul național de canalizare și apă", spune Marcela Amet, operator de plajă. 

Conform noului proiect de Ministerul Mediului, valabilitatea unui contract va fi extinsă de la unu la doi ani. Chiar și așa, administratorii spun că perioada trebuie să fie mai lungă, chiar de zece ani. Pe litoral sunt aproximativ 420 de operatori de plajă .iar în acest moment mai bine de jumătate au contractele expirate. Sectoarele de plajă care nu vor ajunge în administrarea operatorilor vor intra în responsabilitatea celor de la Apele Române. 

Mai multe articole despre: