Petre Daea, veste neașteptată de Crăciun: „Las lacrima bucuriei pe scările ieşirii din Spitalul Matei Balş. Virusul nu stă la semafor, să ne ferim noi de el!”
Petre Daea a anunțat joi seară că s-a vindecat de COVID-19. Fostul ministru PSD al Agriculturii, în vârstă de 71 de ani, era internat de săptămâna trecută la „Matei Balș” după ce s-a infectat cu noul coronavirus.
Petre Daea a anunţat, joi pe Facebook, că a fost externat din Spitalul Matei Balş
„Astăzi (joi - n.red.), las lacrima bucuriei pe scările ieşirii din Spitalul Matei Balş.În momentele grele descoperi caractere şi prieteni.Cu ochii suferinţei priveam speranţa revederii.
Am depăşit momentul cu sprijinul cadrelor medicale, a căror lumină a ochilor, ce străbătea vizierele, îmi dădea posibilitatea să identific pe semenii noştri care au stat pavăză lângă patul bolnavilor.
Alături de doi camarazi mai tineri, de 32, respectiv 50 ani, am împărţit bucuria vindecării, devenind prieteni. Cu gândul la binele nostru şi al tuturor, mă întorc în lumea comunicării pe Facebook pentru a mulţumi celor care mi-aţi fost alături în fel şi chip. Un supliment de respect şi recunoştinţă pentru cei ce m-au ajutat să iau drumul spre spital: soţia Camelia, colegii Ciolacu, Stănescu, profesorii Rafila şi Cercel. Ei m-au adus în spitalul Matei Balş, dându-mă pe mâna roboţilor umani, care prin oglinda vizierei ne dădeau speranţa victoriei cu duşmanul nevăzut şi din nefericire uneori bagatelizat”, spune social-democratul în postarea pe Facebook.
Petre Daea îndeamnă în același timp la respectarea regulilor de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus:
„Împărtăşind bucuria revederii şi a comunicării vă îndemn să rămâneţi vigilenţi, să ne revedem sănătoşi, să bem simbolic speranţa binelui pentru fiecare. Virusul nu stă la semafor, să ne ferim noi de el prin respectarea regulilor. Vă urez sănătate, Dumnezeu să ne aibă în pază pe toţi!”, a mai scris Daea.
Săptămâna trecută, Petre Daea a fos internat în spital, după ce inițial a crezut că este vorba de o simplă răceală, însă ulterior simptomele s-au agravat.