MENIU

Petiție pentru demolarea PASARELEI din gara din Focșani. Un tânăr a sărit de pe ea pe tren și s-a electrocutat

Petiție pentru desființarea pasarelei unde a murit un tânăr. Foto/Captură

A fost lansată o petiție online pentru demolarea pasarelei ce traversează calea ferată în Gara Focșani, după ce un adolescent a murit electrocutat după ce a sărit de pe aceasta pe un tren staționat. Pasarela este închisă de 20 de ani, dar băiatul de 16 ani a reușit să ajungă pe aceasta.

Un adolescent de 16 ani a murit, duminică seara, după ce a fost electrocutat de un arc electric format la liniile de înaltă tensiune, de 27.000 de volți, în Gara Focșani.  Incidentul a fost filmat de un grup de prieteni care-l însoțea.

Dacă inițial s-a crezut că băiatul s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă staționat, ulterior, odată cu apariția imaginilor șocante în spațiul public, s-a dovedit că lucrurile nu au stat așa.

Adolescentul s-a urcat pe pasarela ce traversează liniile de cale ferată din gară, iar de acolo a sărit pe vagon.

Băiatul a făcut acest gest în ciuda avertismentelor venite de la prietenii săi, iar arcul electric s-a format instantaneu, în momentul în care acesta a sărit.

 
Mai multe articole despre:
focsani pasarela tanar mort