MENIU

Peste un sfert dintre adulții din UE, înclinați să refuze să se vaccineze anti-COVID: De UNDE își iau informațiile și unde se înregistrează cel mai ridicat procent - STUDIU

Vaccin anti-Covid19

Peste un sfert dintre adulţii din Uniunea Europeană ar refuza probabil să se vaccineze anti-COVID dacă li s-ar oferi ocazia, relevă un studiu făcut public, astăzi, joi. Studiul realizat de Eurofound sugerează, de asemenea, o legătură puternică între nivelul de ezitare al oamenilor vizavi de vaccinare şi folosirea Social Media, mai ales în situaţia în care SM este considerată principala sursă de informaţii.

"Din păcate, aceste constatări reflectă eşecul de a face o comunicare convingătoare şi clară cu privire la eficacitatea şi siguranţa vaccinurilor", a spus Daphne Ahrendt, director pentru cercetare al Eurofound, potrivit HotNews.ro.
 
Astfel, potrivit studiului, bulgarii sunt cei mai rezervaţi faţă de vaccinarea anti-Covid, 67% dintre adulţii chestionaţi afirmând că este improbabil sau foarte improbabil să se vaccineze. Comparativ, în Irlanda doar 10% dintre adulţi au declarat că nu se vor vaccina.
 
Studiu relevă existenţa unei divizări est-vest în Europa în această problemă, unde, cu excepţia Franţei şi Austriei, intenţia de vaccinare a reieşit a fi de peste 60% în toate ţările europene din vest, cele mai mari rate înregistrându-se în ţările nordice, mediteraneene, Danemarca şi Irlanda.
 
În schimb, în statele europene din est, proporţia celor care spun că intenţionează să se vaccineze este mult mai mică, de la 59% în România la 33% în Bulgaria.
 
Cea mai mare influenţă asupra rezervei faţă de imunizarea anti-Covid o exercită timpul petrecut în SM, precum şi platforma folosită. Proporţia creşte la 40% în rândul celor care folosesc SM ca principala sursă de ştiri.
 
Între utilizatorii media tradiţionale, inclusiv presa, radioul şi televiziunea, doar 18% dintre respondenţi s-au arătat sceptici faţă de vaccin, mai arată sursa citată.
 
Mai multe articole despre:
ue vaccinare covid adulti ue bulgaria europa