MENIU

Peste 430.000 de doze de vaccin Pfizer vândute de România Coreei de Sud

Andrei Baciu - Secretar de stat în Ministerul Sănătății

România vinde 436.000 de doze de vaccin Pfizer către Coreea de Sud. Anunțul a fost făcut astăzi de secretarul de stat Andrei Baciu, care deține, totodată, și funcția de vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea anti-COVID (CNCAV).

Potrivit anunțurilor anterioare ale reprezentanților CNCAV, România a vândut sau donat către alte țări, până în acest moment, peste 3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19.

La începutl lunii septembrie, România a trimis Coreei de Sud 1,5 milioane de doze de vaccin Pfizer și Moderna.

Din cantitatea totală, 1,05 milioane de doze Pfizer au fost achiziționate de statul coreean, iar 450.000 de doze Moderna au fost parte dintr-un schimb între cele două state, în cadrul căreia Republica Coreea s-a angajat să ofere echipament medical țării noastre. Cantitate trimisă la începutul lunii septembrie urma să fie folosită pentru administrarea dozei suplimentare, începând din această lună.