Peste 400.000 de hectare din 35 de judeţe, afectate de SECETĂ. Unde a lovit cel mai crunt canicula
Suprafaţa agricolă din România afectată de secetă a crescut la 457.430 de hectare în 35 de judeţe, iar aproape jumătate, respectiv 206.815 hectare, a fost cultivată cu grâu şi triticale, potrivit anunțului făcut, joi, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
De asemenea, au mai fost afectate de secetă 118.416 hectare cu porumb, 58.281 hectare cu floarea soarelui, 33.316 hectare cu orz, orzoaică, ovăz şi secară, 31.714 hectare cu rapiţă şi 8.018 hectare cu soia.
"Pentru culturile de toamnă recoltate, la care s-a încheiat raportarea pe 30 august 2022, situaţia suprafeţelor calamitate pentru care s-au întocmit procese-verbale de constatare a pagubelor este în curs de finalizare la prefecturi. De aceea, aceasta este dinamică şi poate suferi modificări", precizează reprezentanţii MADR, potrivit Agerpres.
Cele 35 de judeţe care au raportat pagube din cauza secetei sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.