MENIU

Peste 40 de migranți, ascunși în TIR-uri și remorci, descoperiți la graniță în doar 24 de ore

41 de migranți au fost descoperiți în 24 de ore la graniță

Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, în 24 de ore, 41 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal în Ungaria, ascunşi în diferite mijloace de transport sau pe la frontiera verde. Este vorba despre cetățeni din Turcia, Afganistan, Pakistan şi Iran.

Primii 29 de migranți au fost descoperiți într-un automarfar condus de un român de 35 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, înmatriculat în România, și, potrivit documentelor de însoţire a mărfii, transporta plăci de aluminiu spre Elveția. Migranții sunt cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani.

La scurt timp după aceea, în urma unui apel telefonic la 112, au fost descoperiţi şase cetăţeni străini. Patru dintre aceștia erau ascunși în compartimentele pentru marfă din două TIR-uri, unul înmatriculat în Bulgaria, celălalt în România, staționate în parcarea situată pe sensul de ieşire din țara noastră. Celelalte două persoane au fost văzute când se deplasau pe jos către teritoriul Ungariei. În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din patru minori de 14 și 15 ani şi doi adulţi, din Afganistan şi Iran.

În aceeași zi, la acelaşi punct de trecere a frontierei, doi cetățeni turci de 27 și 28 de ani au fost descoperiți ascunşi pe roţile de rezervă ale unei semiremorci. Ansamblul rutier era înmatriculat în țara noastră, fiind condus de un român. 

Alți patru tineri, din Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, au fost depistaţi la Nădlac II într-un automarfar condus de un bulgar. Migranții erau ascunşi în compartimentul de marfă.

Majoritatea migranților au declarat că voiau să ajungă în țări din vestul Europei. Polițiștii au deschis dosare penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și trafic de migranți, informează realitateadearad.net

Mai multe articole despre:
migranti la granita trafic de migranti nadlac