MENIU

Peste 350 de jandarmi montani, în zona stațiunilor și traseelor turistice

Peste 350 de jandarmi montani vor avea în atenție zonele cunoscute ca prezentând riscuri pentru siguranța turiștilor, fiind pregătiți să intervină în situații de urgență, dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale, informează Agerpres.

Jandarmeria Montană atenționează că principalele evenimente nedorite se petrec din cauza lipsei unui echipament adecvat și aventurării turiștilor în zone pe care nu le cunosc sau pe trasee care sunt închise în această perioadă a anului și pot deveni periculoase.

Turiștilor care merg pe munte li se recomandă să se informeze cu privire la itinerariu, prognoza meteo, condițiile climatice locale, starea de funcționare a mijloacelor de transport pe cablu, acolo unde acestea există. Trebuie să aibă echipament adecvat anotimpului. Din rucsac nu trebuie să lipsească lanterna, cuțitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil.

Înainte de a urca pe munte, turiștii trebuie să informeze jandarmii montani, salvamontiștii sau cabanierul ce traseu au ales și să se înscrie în registrul de trafic.

De asemenea, se recomandă alegerea unui traseu în funcție de pregătirea fizică, tehnică și psihică a celui mai slab din grup, folosirea rutelor marcate și, în caz de vreme rea, deplasarea în grup compact.

Situațiile de dificultate sau de risc pot fi semnalate la 112, specificând, pe cât posibil, datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, unde sunt persoanele aflate în dificultate, când s-a produs accidentul.

În perioada 2012-2015, peste 3.500 de persoane au fost salvate din situații de risc, în urma a peste 2.000 de misiuni ale jandarmilor montani, se precizează în comunicat.

Mai multe articole despre:
null