Pesta porcină a scăpat de sub control, Dăncilă şi Daea cheamă Armata (VIDEO)
Criza pestei porcine pare să fi scăpat de sub controlul autorităţilor. Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat, marţi, pentru Mediafax, că o şedinţă de urgenţă a fost convocată la ora 15:00, la care vor participa ministrul de Interne, ministrul Apărării, ministrul Transporturilor, ministrul Economiei, ministrul Mediului şi ministrul Apelor şi Pădurilor.
Petre Daea a mai declarat că pesta porcină este un virus care „nu are nici antidot, nici vaccin, nu-l vede nimeni cum circulă".
„Este o situaţie dificilă. Se acţionează cu peste 12.000 de oameni din structurile statului. Acest virus nu are nici antidot, nici vaccin, nu-l vede nimeni cum circulă", a declarat Petre Daea pentru Mediafax.
De la începutul acestui an, au fost confirmate în România 440 de focare de pestă porcină africană la porci domestici, dintre care 438 în gospodăriile populaţiei şi 2 în exploataţii comerciale, a informat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. 8 judeţe sunt în prezent în carantină.
Într-o postare pe reţelele de socializare, fostul preşedinte Traian Băsescu l-a acuzat direct pe Petre Daea, dar şi guvernul în ansamblu, că nu a lat nicio măsură de prevenţie, deşi au primit avertizări din partea autorităţilor europene încă de la începutul anului 2017.
Realitatea.net a prezentat situaţii înfiorătoare din judeţele lovite de pesta porcină, unde autorităţile, confruntate cu mii de cadavre de porci morți sau asomați ca urmare a contaminării cu pestă porcină africană, autoritățile sanitar-veterinare au găsit o soluție facilă de a rezolva problema neutralizării acestora. Soluția tipic românească a fost aceea a îngropării cadavrelor direct în sol, fără nicio altă măsură de protecție.
Vârful de sarcină s-a înregistrat săptămâna trecută în comuna Gura Ialomiței. Aici au fost omorâți peste 1000 de porci proveniți din gospodăriile populației. Cum costurile cu incinerarea acestor cadavre erau destul de mari și nu existau mijloace de transport adecvate pentru a transporta la incineratorul de la Slobozia, autoritatea sanitar veterinară a găsit soluția îngropării cadavrelor.
Detalii şocante pe realitateadeialomiţa.net
sursă video: radioconstanta.ro