Pescar din Argeş, găsit înecat în râul Olt
Un tânăr în vârstă de 34 de ani, din Ştefăneşti, judeţul Argeş, a fost găsit înecat, sâmbătă după-amiază, în râul Olt, în zona localităţii Tia Mare din judeţul Olt.
Potrivit unor surse locale, bărbatul instala nişte plase de pescuit, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. După ceva timp, ceilalţi pescari au sesizat că acesta nu mai era, fiind cel mai probabil sub ape.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că acţiunea de căutare a fost desfăşurată de pompierii Gărzii Vișina, Detașamentului Caracal și Detașamentului Slatina, cu două autospeciale pentru prima intervenție, două ambarcațiuni cu motor, o autospecială pentru transport scafandri și echipamente, dar și cu un echipaj SMURD.
În sprijinul militarilor a venit și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.
Căutările au fost executate cu ambarcațiunea cu motor și accesoriile specifice, dar și cu ajutorul scafandrilor.
Bărbatul a fost găsit de echipa de scafandri la aproximativ zece metri de mal, adâncimea apei fiind de șase metri, scrie realitateadeolt.net.