Persoanele care merg pe bicicletă trăiesc mai mult. Câte minute ar trebui să pedalezi săptămânal
Bicicliştii sunt mai sănătoşi şi trăiesc mai mult decât persoanele care nu pedalează. Aceasta este concluzia unui studiu realizat recent de cercetătorii danezi.
Cercetătorii de la Universitatea din Utrecht au realizat recent un studiu ale cărui rezultate au arătat că persoanele care merg regulat pe bicicletă sunt mai sănătoase decât acelea care nu practică acest sport.
În plus, pedalatul îţi adaugă încă şase luni la viaţă, relatează metro.co.uk.
"Poţi spune că pentru fiecare oră de mers pe bicicletă, primeşti una înapoi. Aşadar, acest obicei îţi prelungeşte viaţa, de fapt", a explicat cercetătoarea Carlijn Kamphuis.
Kamphuis a mai arătat că, potrivit studiului, persoanele care pedalează, în medie, timp de 74 de minute pe săptămână au o speranţă de viaţă cu şase luni mai lungă decât a celor care nu fac asta.
Mai multe articole despre:
sănătate
biciclişti
viaţă
bicicletă
studiu
speranţa de viaţă
cercetători
Utrecht