Pericolul uriaş din spatele celui mai comun obiect din bucătărie. ''Este dispozitivul morţilor vii''
Oameni din întreaga lume mor din cauza consumului de alimente nesănătoase, dar şi pentru că produsele alimentare pe care le consumă a fost expuse la radiaţii.
Un sfat pentru cei care au cuptoare cu microunde acasă: Aruncaţi-le imediat! Spre exemplu, în unele ţări, una dintre ele fiind Rusia, cuptoarele cu microunde au fost interzise o perioadă. Din 1976, ruşii le-au interzis, din cauza pericolului pe care ele îl reprezintau asupra sănătăţii populaţiei. În anii '90 au început, însă, a fi refolosite.
Oamenii sunt cele mai bolnăvicioase mamifere ale planetei, deoarece ei ''nu mănâncă alimente, ci otravă curată'', afirmă specialiştii. Cuptorul cu microunde este o parte integrantă a fiecărei bucatarii, din păcate, însă, oamenii nu sunt conştienţi de nocivitatea lor.
Cuptoarele cu microundele sunt dispozitive care transformă alimentele perfect sănătoase şi proaspete, pline de vitamine şi ingrediente naturale, în nişte mărfuri complet lipsite de nutrienţi. Dar asta nu este tot, acest aparat, de asemenea, radiază. Această radiaţie poate cauza o serie de boli, cum ar fi tumorile, dar şi diabet, cancer, boli de inimă, depresie, rinichi afectaţi, tulburări hepatice şi altele. Aceste boli sunt cauzate de expunerea la substanţe chimice toxice din alimentele radiate.
Razele din microunde au fost numite iniţial "raze radar", atunci când au fost comercializate pentru prima dată în 1970.
Potrivit timefornaturalhealthcare, ''cuptorul cu microunde este dispozitivul morţilor vii''. Oamenii care folosesc cuptorul cu microunde în fiecare zi sunt supuşi riscului de a suferi de boli degenerative, de obezitate şi de moarte rapidă.
În lista de mai jos, găseşti cele mai noi descoperiri ştiinţifice despre produsele alimentare încălzite în cuptorul cu microunde:
- Alimentele încălzite în cuptorul cu microunde pierd 60-90% din energia vitală, iar cuptorul cu microunde accelerează descompunerea structurală a produselor alimentare;
- Cuptorul cu microunde creează substanţe cancerigene în lapte şi cereale;
-Cuptorul cu microunde degradează elementele de bază ale produselor alimentare, cauzând probleme în digestie, scrie descopera.ro.