Percheziții la Universitatea "Titu Maiorescu", din Capitală: apartamente din căminul studențesc, vândute ILEGAL
Percheziții la universitatea Titu Maiorescu. Conducerea unității de învățământ a vândut apartamente din cămin după ce ar fi creat un circuit pentru ca acestea să ajungă pe numele unor apropiați. Mai mult, ei ar fi acordat preferențial contracte de prestări servicii în valoare de zeci de milioane de euro, spun autoritățile.
14 mandate de percheziție domiciliară sunt puse în aplicare miercuri dimineață de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice la o unitate de învățământ superior privat, la sediile/punctele de lucru ale unor societăților comerciale, precum și la locuințele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual și abuz în serviciu, informează IGPR.
Sunt vizate persoane din conducerea Universității Titu Maiorescu din Capitală, care ar fi vândut mai multe apartamente din căminele universității. De asemenea, se ridică documente și de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 și OCPI, fiind vizate autorizațiile de construire eliberate și contractele de concesiune a unor terenuri.
„Vor fi puse în aplicare 32 de ordonanțe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la diferite instituții publice, notari publici și societăți comerciale”, informează IGPR.
„Din cercetări a reieșit că, din anul 2010 și până în prezent, persoane cu atribuții de conducere din cadrul unei unități de învățământ superior privat ar fi săvârșit acte materiale, care s-ar încadra în sfera acțiunii de traficare a unor bunuri în folosul altei persoane, acțiuni ce ar fi presupus supunerea unor bunuri imobile din patrimoniul/gestiunea unității unor operațiuni speculative, operațiuni în urma cărora persoane apropiate acestora ar fi obținut un profit, prin modalitatea vânzării unor apartamente construite din bugetul unității și fără respectarea contractului de concesiune încheiat între unitatea de învățământ și o instituție publică”, mai arată sursa citată.
„De asemenea, în aceeași perioadă, persoane cu putere de decizie din cadrul unității de învățământ superior privat ar fi acordat anumite contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferențial (2 societăți administrate de aceeași persoană fizică), pe fondul unor legături personale preexistente între persoanele implicate în procesul decizional din cadrul unității de învățământ și persoana care asigura conducerea acestor societăți. Prin activitatea infracțională derulată, ar fi fost acordate anumite contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferențial, în valoare de peste 121 de milioane de lei (24 de milioane de euro)”, precizează reprezentanții IGPR.