Percheziții în București și Ilfov, într-un dosar de tâlhărie calificată și lipsire de libertate - agresorii sau dat drept POLIȚIȘTI
Tâlharii deghizați în polițiști, care au intrat în casa unei familii din Popești Leoredeni și au furat 20 de mii de euro, au fost ridicați de oamenii legii. 11 percheziții au loc chiar în aceste momente și trei mandate de aducere au fost puse în executare.
Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţă, 11 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov care vizează 13 persoane într-un dosar de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate, fiind puse în aplicare trei mandate de aducere.
Operaţiunea se derulează cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale - IGPR, Serviciului Criminalistic, SAS - DGPMB şi SAS - IPJ Ilfov.
Potrivit Poliţiei Române, faptele ar fi fost săvârşite pe 12 ianuarie în oraşul Popeşti Leordeni, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 20.000 de euro.
Pe 12 ianuarie, în jurul 7,00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat că, la aceeaşi dată în jurul orei 04,30, două persoane de sex masculin au pătruns în locuinţa apelantului, din oraşul Popeşti Leordeni, după care, l-au legat, atât pe el, cât şi pe soţia şi soacra sa, precizează IGPR.
La acel moment, la faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Popeşti Leordeni, specialişti criminalişti şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov.