MENIU

Percheziţii domiciliare într-un dosar penal de evaziune fiscală. Mascații au descins în Bucureşti şi Ilfov

Percheziții - imagine cu notă sugestivă

Poliţiştii şi procurorii efectuează, vineri dimineață, mai multe percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în județul Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală în care sunt urmărite penal nu mai puțin de 15 persoane. Potrivit poilițiștilor, prejudiciul în acest caz se ridică la 9 milioane de lei.

"La această oră, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 6 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală.

Cercetările privesc societăți care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor și transporturilor rutiere, în legătură cu înregistrarea în evidența contabilă de cheltuieli care ar avea la bază operațiuni fictive, în baza unor facturi emise în numele unor societăți ce nu ar fi efectuat livrările de bunuri ori prestările de servicii, cu impact negativ atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra bugetului de stat", informează Poliția Română, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în cauză este efectuată urmărirea penală față de 15 persoane bănuite, fiind stabilit un prejudiciu, în cuantum de 9 milioane de lei.

Omamenii legii urmau, de asemenea, să efectueze 7 verificări la sediile sociale și punctele de lucru ale societăților implicate în mecanismul infracțional și vor fi puse în executare 15 mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate în dosar.

"Mandatele de aducere sunt emise în scopul identificării bănuiților și conducerii la sediul Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale, a drepturilor și obligațiilor aferente și audierii în calitate de persoană bănuită, precum și instituirii de măsuri asigurătorii cu privire la bunurile mobile și imobile deținute de 10 bănuiți", mai arată susrsa citată.

Mai multe articole despre:
perchezitii dosar penal eveziune fiscala mascati