MENIU

Percheziții DNA la Complexul Energetic Oltenia într-un dosar de corupție cu 4 suspecți. Reacția ministrului Energiei

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Foto/Arhivă

Potrivit unor surse, au loc 7 percheziții DNA la sediul Complexului Energetic Oltenia, dar și la domiciliile persoanelor acuzate în acest dosar.

Potrivit unor surse au loc percheziții DNA la sediul Complexului Energetic Oltenia. Este vorba de o acțiune a Direcției Națională Anticorupție, în prima derulare. Mai mulți procurori dar și politiști au descins la sediul Complexului Energetic Oltenia, dar și la domiciliile unor persoane din dosar. Din informațiile Realitatea Plus, este vorba patru persoane care au calitatea de suspect. Acestea vor fi ridicate și aduse la audieri pentru a da explicații în fața procurorilor.

 

Reacția ministrului Energiei, Sebastian Burduja

„Referitor la cazul apărut în presă cu privire la perchezițiile Direcției Naționale Anticorupție la Complexul Energetic Oltenia, precizăm că Ministerul Energiei este intransigent față de orice activitate de corupție. De aceea, Corpul de Control al Ministrului a fost trimis de fiecare dată când au fost făcute sesizări cu privire la posibile activități ilegale, iar atunci când acesta a constatat abateri de la legalitate, au fost dispuse măsuri de sesizare a Parchetului competent. 

”Unul dintre principiile fundamentale după care mă ghidez este simplu: Zero toleranță la orice faptă de corupție. Ministerul Energiei stă la dispoziția organelor de achetă penală cu orice informație care poate ajuta ancheta și poate stabili cu exactitate faptele și vinovații” a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja

 

În urmă cu o săptămână, directorul adjunct de la Electrocentrale Rovinari a fost trimis în judecată

În urmă cu o săptămâna, directorul adjunct al Sucursalei Electrocentrale Rovinari, din Complexul Energetic Oltenia, Iosif Chircă, a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție, alături de alte trei persoane.

Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba despre 1. o persoană fizică, cercetată în stare de arest preventiv, pentru comiterea a două infracțiuni de dare de mită, o infracțiune de cumpărare de influență și o infracțiune de deturnarea licitațiilor publice; 2. o persoană fizică, cercetată în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și trafic de influență, ambele în formă continuată; 3. o persoană fizică pentru comiterea infracțiunii de deturnarea licitațiilor publice, precum și Iosif Chircă, la dată faptei director în cadrul Complexul Energetic Oltenia-Sucursala Electrocentrale Rovinari, cercetat sub control judiciar, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.

Mită de aproape 540.000 de lei

Conform anchetatorilor, prima persoană trimisă în judecată ar fi dat persoanei fizice de la punctul 2, după caz, în numerar, respectiv prin intermediul unor transferuri bancare justificate prin operațiuni economice simulate, suma totală de 533.375 lei, în legătură cu influență pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra conducerii a două societăți cu capital majoritar de stă.

De asemenea, ar fi dat, în mod direct, suma totală de 10.000 de euro inculpatului Ecobescu Adrian Dorin, director al Centralei Termoelectrica București Sud (CET SUD), punct de lucru al SC Electrocentrale București SĂ (ELCEN), în legătură cu îndeplinirea unui act ce ar fi intrat în îndatoririle sale de serviciu; În contextul inițierii, la dată de 07.07.2023, de către o societate comercială cu capital majoritar de stat a unei procedurii de achiziție publică prin licitație deschisă, ar fi realizat în dată de 17.08.2023, o înțelegere asupra prețului ofertei cu inculpatul de la punctul 3, în calitate de director sucursala și împuternicit al unei alte societăți comerciale, în scopul de a denatura prețul de adjudecare a contractului de servicii.

Licitație cu dedicație

Această înțelegere ar fi avut drept consecință atât câștigarea licitației la dată de 25.08.2023, în condiții neconcurentiale, de către firma administrată de inculpat, cât și afectarea prețului de adjudecare a contractului, în dauna societății comerciale cu capital majoritar de stat, cu suma de 134.698 lei fără TVA, reprezentând diferența de valoare. Societatea comercială cu capital majoritar de stat s-a constituit parte civilă în cauza.

Potrivit DNA, la instigarea unui alt inculpat, în dată de 20.12.2023, în județul Gorj, ar fi remis în mod direct suma de 5.000 de euro inculpatului Chircă Iosif, director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari, în legătură cu îndeplinirea unui act ce ar intră în îndatoririle sale de serviciu.

„Zeciuiala” a crescut. A ajuns la 15%

Totodată, a două persoană fizică trimisă în judecată, ar fi promis președintelui Directoratului CEO următoarele: un procent de 15%, respectiv 300.000 euro din valoarea unui contract în valoare de 2.000.000 euro, având obiect servicii de arhivare, care ar fi urmat să fie atribuit în baza unei proceduri de licitație publică fraudată; un procent de 15%, respectiv 120.000 euro din valoarea unui contract în valoare de 800.000 euro având obiect servicii de arhivare, care ar fi urmat să fie atribuit prin achiziție directă, și ar fi dat martorului în legătură cu aceste promisiuni, în 5 tranșe, până la dată de 21.01.2024, sumele de 45.000 lei și 12.000 euro.

„În dată de 10.05.2023, ar fi pretins de la persoană fizică de la punctul 1 un procent de 3,5% din valoarea facturilor emise de o societate comercială către două societăți cu capital majoritar de stat, lăsându-l pe acesta să creadă că ar avea influență pe lângă conducerea acestora și ar fi primit în numerar, respectiv prin intermediul unor transferuri bancare justificate prin operațiuni economice simulate, suma totală de 533.375 lei”, conform comunicatului.