MENIU

Percheziţii de amploare în Călăraşi la persoane bănuite de furt din locuinţe şi firme - VIDEO

Foto cu caracter ilustrativ / Arhivă

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, efectuează, vineri dimineaţă, 17 percheziţii, în judeţul Călăraşi, la persoane bănuite de furt calificat din locuinţe şi societăţi comerciale, informează IGPR.

Din cercetări a reieşit că persoanele vizate de percheziţii ar fi săvârşit faptele din septembrie până în prezent.

Vor fi puse în executare opt mandate de aducere, persoanele urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, pentru audieri.



„Activităţile se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor Poliţiei Municipiului Călăraşi, Secţiei 1 Poliţie Rurală Modelu, Secţiei 4 Poliţie Rurală Dragalina, Secţiei 6 Poliţie Rurală Grădiştea, Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Criminalistic şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi", mai anunţă IGPR.

Mai multe articole despre:
perchezitii calarasi